Reprezentanții Clubul Corvinul Hunedoara au ajuns la un acord cu mijlocaşul portughez Sérgio Ribeiro (foto). Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a semnat o înţelegere valabilă pe un sezon, cu posibilitate de prelungire, şi se întoarce în România, unde a mai evoluat la Universitatea Cluj, cu care a promovat în Superliga României, la finele sezonului 2021-2022. 52 de selecții În total, în două sezoane petrecute în tricoul „şepcilor roşii”, lusitanul a bifat 43 de apariţii, reuşind să marcheze 11 goluri. Noul mijlocaş vine de la Lusitânia FC Lourosa (21 de meciuri și 6 goluri sezonul precedent) și a trecut, în cariera sa, pe la Leiria, Oliveirense, Vitória Guimarães şi FC Porto B – loc unde a şi debutat, de altfel, în fotbalul profesionist. Mai trebuie spus că Sergio Ribeiro a evoluat la toate grupele de juniori ale naționalei Portugaliei şi a strâns 52 de selecții și nouă goluri, fiind căpitanul echipelor U19 și U20 ale Portugaliei. Bine ai venit, Sérgio și multă baftă în alb-albastru, au anunțat cei de la Corvinul Hunedoara. (A.N.)
Începând cu 1 iulie 2025, Club Sportiv Municipal Deva pune la dispoziția sportivilor și cetățenilor care doresc să facă mișcare următoarele terenuri, la tarifele stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Deva nr. 155 din 24.04.2025: Teren sintetic – Stadionul „Cetate” Deva 1.100 lei / meci de fotbal 1.200 lei / meci de fotbal cu nocturnă 300 lei / oră (în afara competițiilor) Teren sportiv – Casa Maghiară 200 lei / oră
.
Sâmbătă, 21 iunie, și duminică, 22 iunie, s-au disputat partidele contând pentru manșa tur de promovare în Liga 3 sezonul 2025/2026, care au reunit campioanele județene și ale Municipiului București. La masa verde Patru formații s-au calificat la „masa verde”. Este vorba de ASC Comstar Vaslui (Vaslui), CS Academica Recea (Maramureș), CSL Hidro Mecanica Șugag 1984 (Alba) și AFC Inter Stars Sibiu 2020 (Sibiu), care se vor regăsi pe noua
.
Roxana Maria Pîrva (foto) are doar 17 ani, e din Orăștie și este campioană la kaiac-canoe, cu un palmares impresionant. Reprezintă România cu onoare și muncă enormă, iar luna viitoare ar trebui să participe la Campionatul European, organizat chiar la noi în țară, la Pitești-Bascov. 2.000 de euro Sportiva însă nu are bani să-și achite transportul și cazarea la acest campionat. „Este inacceptabil ca un copil care muncește zi de
.
Plecare cu nume anunțată de Corvinul Hunedoara! Andrei Hergheligiu (foto), atacant în vârstă de 33 de ani, nu va mai continua sub comanda lui Florin Maxim din această vară. El a încheiat conturile cu echipa după patru ani, venind în vara lui 2021, după experiența de la Concordia Chiajna, scrie Prosport. Cupa României Vârful va semna, probabil, cu o altă echipă până la startul întrecerii 2025-2026 și pleacă de la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.