Newsweek a scris că pensiile speciale au 2 componente. Prima este partea contributivă care este, în medie, de numai 7.000 de lei. Partea necontributivă este de 18.000 lei, în medie. Această parte necontributivă ar urma să fie tăiată. Pensionarea se va face la 65 de ani. Aproape 6.000 Sunt 5.800 de pensionari magistrați care iau pensii speciale în medie de 25.000 de lei în medie. Programul de Guvernare prevede creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani. Până la această vârstă, ei NU vor primi pensie specială. Reforma include şi plafonarea câştigurilor din pensiile necontributive. Reforma pensiilor speciale include: – Creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani; – Legi de salarizare noi care să prevină procesele și calculul incorect al salariilor; – Plafonarea câștigurilor din pensiile necontributive; – Reclasificarea personalului din instituții în vederea calculului vârstei de pensionare; Sentințe unitare și criterii de performanță în justiție; „Modificarea legilor pentru a elimina plata pensiilor speciale înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare aplicabile în regimul general al pensiilor – decembrie 2025. În sfârșit, vom pune capăt dublei măsuri în salarizare și pensii. Vom plafona pensiile necontributive și vom valorifica mai eficient resursele naturale ale țării, prin stabilirea corectă a redevențelor și întărirea capacității de control a ANRM”, se arată în programul de guvernare. (A.N.)
Două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, distrugere și lovire sau alte violențe au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din municipiul Hunedoara. Îngrijiri medicale Poliția Municipiul Hunedoara fost sesizată recent, de către o femeie în vârstă de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că atât ea, cât și soțul său de 37 de ani ar fi fost victimele unei agresiuni. Potrivit
.
Tânărul în vârstă de 26 de ani a fost prins după ce unul dintre consumatorii care se aprovizionau de la el l-a denunțat că vinde stupefiante fără nici un fel de limită, printre cumpărători fiind și foarte mulți minori. O săptămână întreagă drogat Traficantul vindea drogurile „Cristal” şi comprimate ecstasy consumatorilor din Valea Jiului. „Cristalul” îl vinde cu suma de 100 de lei, iar comprimatele le vindea cu suma de
.
Două persoane, soț și soție, au fost surprinse de căderea zidului care susținea o anexă aflată în curtea gospodăriei lor din localitatea Ghelari. La sosirea echipajelor de pompieri, femeia se afla parțial sub dărâmături, în stare de inconștiență. Salvatorii au scos victima, iar echipajul SMURD și cel al Serviciului de Ambulanță Județean au început manevrele de resuscitare în urma cărora au revenit semnele vitale, dar, în continuare, se menținea starea
.
Ministrul Educației, Daniel David (foto), a anunțat o nouă reformă a burselor pentru elevi, care vor fi împărțite în două categorii: burse sociale, ce includ și sprijin pentru mamele minore, și burse de merit, acordate doar elevilor cu medii de cel puțin 9, pentru maxim 15% dintre elevii unei clase. Decizia face parte din obiectivele de educație și cercetare asumate în noul program de guvernare al cabinetului lui Ilie Bolojan.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.