Tânărul în vârstă de 26 de ani a fost prins după ce unul dintre consumatorii care se aprovizionau de la el l-a denunțat că vinde stupefiante fără nici un fel de limită, printre cumpărători fiind și foarte mulți minori. O săptămână întreagă drogat Traficantul vindea drogurile „Cristal” şi comprimate ecstasy consumatorilor din Valea Jiului. „Cristalul” îl vinde cu suma de 100 de lei, iar comprimatele le vindea cu suma de 120 de lei. El a declarat în fața instanței că vindea droguri atât consumatorilor majori, cât şi consumatorilor minori. Un martor audiat în acest dosar a spus că a cumpărat droguri de la acest traficant de cel puţin 300 de ori, cu sume cuprinse între 100 şi 3.000 de lei. „Îmi amintesc, că, la un moment dat, am stat o săptămână drogat”, a spus martorul. Polițiștii s-au infiltrat în cercul de consumatori aprovizionați de individul din Petrila și au descoperit că și minori de 12 ani cumpărau stupefiante de la el. Se lăuda cu banii făcuți din traficul de droguri Ofițerii BCCO și procurorii DIICOT au descoperit o serie de filmulețe în care individul se lăuda cu bolidul cumpărat din traficul de droguri. Instanța l-a condamnat pe traficantul din Petrila la 5 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Decizia Tribunalului Hunedoara nu este definitivă. (M.Gânju)
Două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, distrugere și lovire sau alte violențe au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii din municipiul Hunedoara. Îngrijiri medicale Poliția Municipiul Hunedoara fost sesizată recent, de către o femeie în vârstă de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că atât ea, cât și soțul său de 37 de ani ar fi fost victimele unei agresiuni. Potrivit
.
Două persoane, soț și soție, au fost surprinse de căderea zidului care susținea o anexă aflată în curtea gospodăriei lor din localitatea Ghelari. La sosirea echipajelor de pompieri, femeia se afla parțial sub dărâmături, în stare de inconștiență. Salvatorii au scos victima, iar echipajul SMURD și cel al Serviciului de Ambulanță Județean au început manevrele de resuscitare în urma cărora au revenit semnele vitale, dar, în continuare, se menținea starea
.
Newsweek a scris că pensiile speciale au 2 componente. Prima este partea contributivă care este, în medie, de numai 7.000 de lei. Partea necontributivă este de 18.000 lei, în medie. Această parte necontributivă ar urma să fie tăiată. Pensionarea se va face la 65 de ani. Aproape 6.000 Sunt 5.800 de pensionari magistrați care iau pensii speciale în medie de 25.000 de lei în medie. Programul de Guvernare prevede creșterea
.
Ministrul Educației, Daniel David (foto), a anunțat o nouă reformă a burselor pentru elevi, care vor fi împărțite în două categorii: burse sociale, ce includ și sprijin pentru mamele minore, și burse de merit, acordate doar elevilor cu medii de cel puțin 9, pentru maxim 15% dintre elevii unei clase. Decizia face parte din obiectivele de educație și cercetare asumate în noul program de guvernare al cabinetului lui Ilie Bolojan.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.