Înapoi la știri

INFRACȚIUNI FLAGRANTE CONSTATATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

2 ore în urmă
7 minute min
Maria Popescu
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara continuă activitățile pentru creșterea siguranței rutiere. În acest sens, în primul semestru din acest an polițiștii au organizat sute de acțiuni pe drumurile din județ, în urma cărora au constatat 326 de infracțiuni flagrante. Totodată, pentru săvârșirea infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice din județul Hunedoara, polițiștii rutieri au dispus măsuri preventive (reținere pentru 24h) în cazul a 29 de persoane. Ca urmare a acțiunilor frecvente desfășurate de polițiștii rutieri în trafic, la data de 21 iulie a.c., în urma primirii buletinului de analiză toxicologică emis, s-a confirmat faptul că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Petroșani, depistat în trafic în seara zilei de 18 iulie a.c. de polițiștii Biroului Rutier Petroșani, conducea un autoturism în timp ce s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive. La momentul opririi în trafic, testarea cu aparatul destinat depistării consumului de substanțe psihoactive a indicat un rezultat pozitiv, iar conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. Analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe psihoactive în organism. În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise. Tot în data de 21 iulie a.c., în jurul orei 17:50, polițiștii din municipiul Hunedoara au depistat în trafic, pe un bulevard din aceeași localitate, un bărbat de 26 de ani, din municipiul Hunedoara, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările. În aceeași seară, în jurul orei 20:30, polițiștii Biroului de Ordine Publică Orăștie au observat, în municipiul Orăștie, un autoturism al cărui conducător auto ar fi încercat să evite controlul, continuându-și deplasarea chiar dacă polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire. Drept urmare, autoturismul a fost urmărit și oprit pe o stradă din oraș, iar conducătorul auto, un bărbat de 71 de ani, din municipiul Orăștie, a fost imobilizat de polițiști. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la unitatea medical, în vederea recoltării de probe biologice de sânge. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila efectuează verificări cu privire la faptul că, la data de 21 iulie a.c., în jurul orei 12:30, a avut loc un eveniment rutier pe strada Stadionului din localitate, în care au fost implicați doi minori, de 13 și 14 ani, ambii din Petrila, care se deplasau pe o trotinetă electrică. Din primele verificări efectuate a rezultat că cei doi ar fi încercat să evite o denivelare a carosabilului, moment în care s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă. În urma evenimentului, aceștia au fost transportați de un echipaj SMURD la unitatea de primiri urgențe pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. Din cele 326 de infracțiuni flagrante constate de polițiștii rutieri în primele șase luni din 2026, 42 vizează conducerea unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat, 12 – conducerea unui autovehicul cu nr. fals de înmatriculare, 122 – conducerea unui autovehicul de către persoane care nu dețin permis de conducere ori acesta a fost retras, anulat sau suspendat, 120 – conducerea unui autovehicul de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, 11 – conducerea unui autovehicul de către persoane aflate sub influența substanțelor psihoactive. Totodată, pentru săvârșirea infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice din județul Hunedoara, polițiștii rutieri au dispus măsuri preventive (reținere pentru 24h) împotriva unui nr. de 29 de persoane.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

BĂRBAȚI BĂNUIȚI DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI, REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din Vulcan au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 23 de ani, din aceeași localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, lovire sau alte violențe și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Într-un alt caz, polițiștii din Călan au luat aceeași măsură față de un bărbat de 46 de ani, din orașul Călan, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare.

Actualitate

Doi suspecți reținuți pentru șantaj în județul Arad

Doi bărbați din județul Arad au fost reținuți de polițiștii din Brad, fiind acuzați de șantaj după ce ar fi solicitat bani de la un bărbat de 53 de ani din localitatea Vaţa de Jos, anunță marți Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. Victima a raportat că a fost contactată de indivizi care s-au dat drept procurori și au încercat să-l constrângă la plată.

Actualitate

Doi medici acuzați de implantări ilegale de dispozitive cardiace

Doi medici din România sunt subiectul unei anchete desfășurate de Parchetul General, care investighează implantarea unor stimulatoare și defibrilatoare cardiace reutilizate, provenite de la persoane decedate sau cu origine necunoscută, conform Gazeta de dimineață. Dosarul a fost trimis Tribunalului Iași și include acuzații grave, precum abuz în serviciu, luare de mită și complicitate.

Actualitate

Indivizi din Lupeni judecați pentru tentativă de omor după o bătaie violentă

Opt bărbați din Lupeni sunt judecați la Tribunalul Hunedoara pentru tentativă de omor, după ce, în urmă cu un an, au agresat un rival. Deși agresorii au plătit victimei suma de 10.000 de euro pentru a se împăca, aceștia nu au scăpat de răspunderea penală, conform informațiilor oferite de mesagerulhunedorean.ro.

Acasa Recente Radio Județe