Înapoi la știri

Județul a câștigat un nou campionat cu suspans

06 Jun 2024
4 minute min
Cristina Preda
"Ultima etapă din campionatul Ligii a IV-a din județul Hunedoara, etapă din Final Four, s-a jucat cu trofeul pe masă. Mai precis, oficialii de la județ au pregătit festivitatea de premiere urmărind evoluțiile formațiilor, atât în jocul de la Geoagiu, unde Gloria din localitate a primit replica celor de la CSM Aurul Brad, cât și la Lupeni unde minerii, aflați pe primul loc, la un punct avans, au jucat cu CSC Sântămăria Orlea. Au muncit pentru victorie Peste 1.300 de spectatori au asistat la ultima partidă din campionat, la Lupeni, în care e­chipa susținută de lo­calnici a evo­luat cu pri­ma șansă în cu­ce­­rirea ti­tlu­lui de cam­pioană jude­țeană. Au fost 90 de minute pline de spec­tacol, for­ma­ția gazdă do­mi­nând copios, înscriind 5 goluri, câte două Ovidiu Iepure (min. 20 și 35) și Petre Băcăran (min.60 și 76), iar Daniel Mîndreci a fost cel care a deschis ta­bela în min. 12, cu un șut la vinclul porții apărate de Pașca. A fost o victorie me­ritată și muncită la care au contribuit toți jucătorii echipei din Lupeni, aplau­dați la scenă deschisă atunci când au primit din partea AJF Hunedoara medaliile, tricourile și trofeul care cer­tifică de acum câști­garea cam­pio­na­tului de seniori, ediția 2023-2024. Au evoluat la Minerul Lupeni Raț, Mazilu (min. 53 Roșian), Ciocârlan, Bogdan Matei, Arcuși (min. 67 Belei), Hîrșan (min. 53 D. Andone), Bănceanu, D. Creciunesc, Mândreci (min. 53 Băcăran), Ov. Iepure și Haran­gozo (min. 67 Buturcă). An­tre­­nor, Dan Voicu. Merită însă să îi menționăm și pe cei­lalți jucă­tori care pe par­cursul u­nui campionat au contribuit la câștigarea acestui titlu, Tonca, Silip, Sebastian Popescu, Găvan, Prem, Alex. Sandu, Ciorâia, Dragos Maria, Aron Tanți, și Gabriel Rădulescu. Când s-a decis totul Vrea promovarea „La finalul acestui sezon s-a de­mons­trat că Minerul Lupeni este echipa cea mai bună, chiar dacă a fost un Final Four foarte disputat, cu dese răsturnări de situații. Totuși, Minerul Lupeni a de­mons­trat că are capacitatea să câștige acest campionat. Bineînțeles că acum gân­durile jucătorilor de la Lupeni se duc către finala Cupei României, pre­cum și la câștigarea b
Alte postari din Sport
Sport

Marlins To Trade Liam Hicks To Rays - MLB Trade Rumors

The Marlins and Rays officially announced a trade sending catcher/first baseman Liam Hicks to Tampa Bay for three prospects. Third baseman Brayden Taylor, shortstop Adrian Santana and right-hander Jacob Kisting are going to Miami.

Acasa Recente Radio Județe