Guvernul Ungariei cere derogare pentru centrala nucleară Paks 2
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Ion Ionescu

Guvernul Ungariei cere derogare pentru centrala nucleară Paks 2
Guvernul Ungariei a solicitat o derogare de la sancțiunile impuse de Statele Unite pentru proiectul centrala nucleară Paks 2. Potrivit hirado.hu, Budapesta consideră că aceste sancțiuni au fost impuse "din răzbunare politică de administrația americană anterioară", ceea ce îngreunează progresul investiției, a declarat Peter Szijjarto, ministrul ungar al Afacerilor Externe.
Conform comunicatului Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria, Szijjarto a avut o discuție cu Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), despre extinderea capacităților nucleare ale țării. Ministrul a subliniat că se lucrează la prelungirea cu 20 de ani a duratei de funcționare a centralei Paks și că pregătirile sunt deja în desfășurare în colaborare cu AIEA.
"Lucrările de consolidare a solului sub cele două insule nucleare au fost finalizate. Până acum, 43.000 de piloni au fost introduși în pământ, ceea ce reprezintă un grad de finalizare de 57% al lucrărilor pregătitoare", a explicat Szijjarto, adăugând că lucrările avansează constant spre momentul turnării primului strat de beton.
El a menționat că administrația Biden, cu câteva zile înainte de finalizarea mandatului, a impus sancțiuni menite să împiedice avansarea proiectului Paks. "De aceea, săptămâna trecută, la Washington, am solicitat ca proiectul Paks 2 să beneficieze de o derogare în interesul securității energetice a Ungariei", a adăugat ministrul.
Szijjarto a subliniat că derogarea este necesară nu doar pentru securitatea aprovizionării, ci și din perspectiva siguranței nucleare. Acesta a evidențiat că securitatea energetică este o chestiune de suveranitate, deoarece fără energie nucleară nu poate exista securitate energetică în Ungaria.
În final, ministrul a afirmat că Europa își poate recâștiga competitivitatea doar prin utilizarea energiei nucleare, având în vedere că utilizatorii europeni se confruntă cu cele mai ridicate prețuri la energie la nivel global.