Înapoi la știri

Profesor condamnat la închisoare cu suspendare pentru agresarea unui elev

08 Sep 2024
1 minut min
Ion Ionescu

Profesor condamnat la închisoare cu suspendare pentru agresarea unui elev

Un incident grav petrecut într-o școală din apropierea Târgu Jiu a dus la condamnarea unui profesor de 65 de ani, care a lovit un elev de clasa a VIII-a în timpul unei ore de curs. Agresiunea a avut loc deoarece profesorul s-a enervat pe elev care făcea zgomot, în timp ce acesta bause apă și tusea mai tare.

După ce a fost judecat în prima instanță, dascălul a fost sancționat cu șase luni de închisoare cu suspendare. Însă, după ce a făcut apel la sentință, acesta a fost iertat și a primit doar un avertisment.

În fața anchetatorilor, profesorul a declarat că elevul obișnuia să deranjeze orele, atât pe cele predate de el, cât și pe cele susținute de alți colegi. Instanța a remarcat că „lovirea unui copil în fața colegilor săi reprezintă o umilință și îi provoacă un prejudiciu moral”.

În final, instanța de control a decis să renunțe la aplicarea pedepsei cu închisoarea, luând în considerare comportamentul profesorului înainte de incident și posibilitățile sale de corectare.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Dobra: puteţi obţine identitate digitală modernă, prin Caravana CEI

Magdalena Șerban Caravana Cărții Electronice de Iden­titate (CEI) reprezintă o oportunitate de a obține noul buletin digital direct în comunitate. Aceasta aduce stațiile mobile de preluare mai aproape de cetățeni, facilitând accesul rapid la identitatea digitală și la serviciile electronice.

Actualitate

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib, a fost salvat de oamenii din localitatea Ţebea, care au observat incidentul şi au apelat la sprijinul pompierilor militari din Brad. Peste noapte Puiul de barză, botezat Piu, a rămas peste noapte în subunitatea de pompieri, urmând să fie preluat de un medic veterinar, pentru îngrijiri.

Actualitate

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au fost sesizați, prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la faptul că mai multe persoane au pătruns fără drept într-o locuință din comuna Turdaș, unde ar fi agresat două persoane. Au băut bine În urma intervenției polițiștilor și a activităților desfășurate, au fost identificați cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 42 de ani, toți din comuna Turdaș, bănuiți că, pe fondul consumului de alcool, ar fi distrus geamurile locuinței, ar fi pătruns în imobil și i-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 30 de ani și pe mama acestuia, o femeie de 49 de ani, adresându-le totodată amenințări.

Acasa Recente Radio Județe