Înapoi la știri

Primarii cer simplificarea procedurilor pentru proiectele europene și guvernamentale

17 Nov 2025
2 minute min
Maria Popescu

Primarii cer simplificarea procedurilor pentru proiectele europene și guvernamentale

Dan Bobouțanu, vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România și primar al Hunedoarei, a participat la o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan și mai mulți miniștri pentru a discuta dificultățile din implementarea proiectelor majore de investiții. Edilii au semnalat probleme legate de finanțare și birocrație.

Primarii au atras atenția că limitele impuse de legislația fiscal-bugetară și întârzierile în rambursarea cheltuielilor eligibile afectează realizarea lucrărilor, indiferent dacă acestea sunt finanțate din fonduri europene sau guvernamentale. Bobouțanu a subliniat necesitatea urgentă de simplificare: „Dincolo de limitările bugetare, ne confruntăm și cu birocrație excesivă la nivelul autorităților naționale.

„Trebuie să avem în vedere și faptul că timpul trece foarte repede: actualul exercițiu financiar european se încheie în 2027, iar pentru următoarea etapă de finanțări europene este obligatoriu să avem proceduri mai clare, reglementări unitare și planificări eficiente”, a explicat primarul Hunedoarei. Problemele administrative întârzie și proiectele din cadrul programului „Anghel Saligny”.

Mesagerulhunedorean.ro notează că Bobouțanu a dat exemplul Hunedoarei, unde decontarea lucrărilor pentru opt străzi modernizate în 2023 întârzie, iar suma de 4,3 milioane de lei nu a fost încă virată de Guvern. „Este vorba despre 4,3 milioane de lei care, dacă i-am avea acum în cont, ne-ar fi mult mai ușor să demarăm licitațiile pentru alte străzi din oraș”, a spus edilul.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Dobra: puteţi obţine identitate digitală modernă, prin Caravana CEI

Magdalena Șerban Caravana Cărții Electronice de Iden­titate (CEI) reprezintă o oportunitate de a obține noul buletin digital direct în comunitate. Aceasta aduce stațiile mobile de preluare mai aproape de cetățeni, facilitând accesul rapid la identitatea digitală și la serviciile electronice.

Actualitate

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au intervenit, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, pentru soluționarea unui caz de violență în familie. Patru copii În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie de 31 de ani, din municipiul Petroșani, împreună cu cei patru copii ai săi, care părăsiseră locuința familiei, în urma unui conflict.

Actualitate

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au fost sesizați, prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la faptul că mai multe persoane au pătruns fără drept într-o locuință din comuna Turdaș, unde ar fi agresat două persoane. Au băut bine În urma intervenției polițiștilor și a activităților desfășurate, au fost identificați cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 42 de ani, toți din comuna Turdaș, bănuiți că, pe fondul consumului de alcool, ar fi distrus geamurile locuinței, ar fi pătruns în imobil și i-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 30 de ani și pe mama acestuia, o femeie de 49 de ani, adresându-le totodată amenințări.

Acasa Recente Radio Județe