S-a încheiat prima ediţie a „Trofeului Mihai Leu”. Aşa a fost denumită etapa a III-a din Campionatul Naţional de Super Rally, desfăşurată la Hunedoara, în weekend. Mulți spectatori „Încă de la prezentarea oficială de vineri seara piloţii s-au declarat uimiţi de numărul mare de spectatori. La întrecere au fost şi mai mulţi (peste 5.000). Prezenţa masivă i-a motivat pe competitori să ofere un spectacol de neuitat, pe un traseu considerat de ei foarte tehnic (b-dul Dacia, strada Laminatorului, str. Ion Creangă) cu linii drepte, intrări şi ieşiri din giratoriul din centrul oraşului, şicane, „ace de păr” şi tot felul de alte porţiuni dificile. „Sincer să fiu, nici eu nu mă aşteptam la o prezenţă atât de mare la această competiţie. Hunedorenii au dovedit încă o dată cât de mult îl iubesc pe Mihai Leu şi cât de mult le place automobilismul de cel mai înalt nivel. Noi, ca Primărie, am încercat să facem în aşa fel încât oraşul să fie o gazdă cât mai bună pentru această competiţie desfăşurată sub tutela Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Mă bucur că am contribuit la organizarea unui astfel de eveniment şi sper din tot sufletul să avem şi o a doua ediţie, anul viitor, la Hunedoara, pentru că este un mod cât se poate de potrivit de a-i onora memoria lui Mihai Leu. Mulţumirile mele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Annei şi lui Marco Leu, precum şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea unui eveniment automobilistic memorabil. Mulţumesc şi tuturor hunedorenilor care au fost prezenţi”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu. (A.N.) Această prezentare necesită JavaScript.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.