Numărul angajaților din administrația centrală ar urma să fie redus cu 20%, prevede un draft al Programului de guvernare, analizat de Profit.ro. Ministerul Educației Având în vedere că în prezent sunt 837.000 de posturi ocupate în administrația centrală, ar rezulta că viitorul guvern vrea să scape de circa 167.000 de bugetari, deși circa 680.600 de angajați sunt în Educație, Sănătate, Poliție, Jandarmerie și Armată. De asemenea, programul de guvernare prevede reducerea numărului de paturi cu spitalizare continuă cu peste 20% până în 2030, precum și creșterea cu 20% a bazei de contribuabili la sănătate, prin eliminarea excepțiilor, de la 6,3 milioane în prezent. În administrația publică centrală, principalii angajatori sunt Ministerul Educației, cu aproape 309.000 de posturi ocupate, Ministerul Afacerilor Interne, cu circa 125.700 de polițiști și jandarmi, precum și Ministerul Apărării, cu circa 76.500 de posturi ocupate. Sănătatea are 98.982 posturi (Ministerul Sănătății și spitale finanțate din FNUASS, fără cele de la locale), iar învățământul superior 70.447 posturi. Reforma administrației publice centrale Simplificare, debirocratizare, descentralizare, digitalizare (ex. crearea unui departament digital, în subordinea primului ministru, care să coordoneze toate eforturile, să decidă și să aplice măsuri de standardizare pentru baze de date și soluții digitale, dedicate administrației centrale). Calculul corect al personalului. Reducerea cu 20% a angajaților; Reducerea sporurilor și stimulentelor exagerate; Salarizare unitară în sistemul public prin eliminarea exceselor Eficiență în educație. Normă didactică mărită și redimensionarea burselor concomitent cu creșterea performanței. Reforma administrației publice locale – Măsuri 2025 Politici publice administrative realizate pe baza datelor privind populația, conforme cu ultimul recensământ; Grile de salarizare naționale pentru UAT-urile care nu acoperă salariile din venituri proprii; Scheme de personal maximale; Stimularea performanței (ex. alocări funcție de grad de încasare impozite, responsabilizarea autorizații pentru a construi și stabili corect impozitele); Raportarea normei poliție locală la 1.500 locuitori și coordonarea cu poliția națională; Creșterea capacității de încasare a impozitelor. Crearea de pârghii legale pentru reținerea a 50% din beneficiile sociale pentru persoanele care nu-și plătesc impozitele; Transferarea rețelelor de utilități publice neautorizate către operatorii regionali autorizați. (A.N.)
România are un nou Guvern – rezultatul unui efort colectiv, nu al unui singur partid, și un pas necesar într-un moment în care românii cer echilibru, decizii clare și soluții corecte. PSD nu a căutat și nu caută puterea cu orice preț. Dar nici nu a stat deoparte atunci când stabilitatea țării a fost pusă în joc. Am ales să fim parte a unei soluții pentru România – nu pentru
.
Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat că vor propune desfiinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri europene, este nevoie de un sistem mai flexibil, bazat pe performanţa funcţionarului. Ministrul propus la portofoliul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat după audierea din comisii că sunt anumite indemnizaţii şi sporuri care necesită să fie reanalizate. Performanța „Sunt două astfel de sporuri pe
.
Pomenile de la stat vor fi istorie! Beneficiarii de ajutoare sociale care chiar stau degeaba se vor trezi cu bani mai puțini. Guvernul Bolojan creează „pârghii legale pentru reținerea a 50% din beneficiile sociale pentru cei care nu plătesc impozitele”, potrivit programului de guvernare, scrie Mediafax. Moment decisiv Potrivit programului de guvernare, „România se află într-un moment decisiv pentru parcursul său către un nou ciclu de dezvoltare”. „În fața provocărilor
.
Reprezentanți și simpatizanți ai AUR au protestat duminică în toată țara, împotriva „austerității” pregătite de viitoarea coaliție de guvernare. În județ, protestatarii s-au strâns în fața Casei de Cultură. La manifestația împotriva „loviturii de stat și loviturii din portofelele românilor” au participat câteva zeci de persoane. Datoria
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.