Lucrările de reabilitare și modernizare a Școlii Generale de pe Bulevardul Dacia, nr. 8, parte a Liceului Tehnologic „Transilvania” Deva se desfășoară în ritm susținut, conform graficului stabilit. Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C5 „Valul Renovării”, Axa 2 – și are o valoare totală de aproximativ 3,3 milioane de euro, finanțare din surse europene și buget local. În prezent, lucrările de arhitectură și consolidare la corpul de clădire destinat învățământului primar și gimnazial au fost realizate în proporție de 40%. Printre intervențiile esențiale se numără: • reparații la elementele de șarpantă, • termoizolarea planșeului de la ultimul nivel, • montarea panourilor fotovoltaice, • termoizolarea pereților exteriori, • înlocuirea tâmplăriei exterioare, • lucrări de amenajare la subsol, • precum și lucrări de demolare și reconfigurare a spațiilor existente. Unul dintre cele mai vizibile rezultate de până acum este refacerea completă a fațadei exterioare, care oferă școlii un aspect nou, modern și prietenos. Designul noii înfățișări a fost stabilit cu implicarea directă a comunității educaționale – elevi, profesori și părinți – printr-un proces de selecție participativ. Modernizarea include și îmbunătățiri majore în sistemul de încălzire: se montează conducte din cupru pentru distribuție, radiatoare din oțel și un nou sistem de panouri fotovoltaice, contribuind astfel la eficiența energetică și sustenabilitate. „Investim în viitorul copiilor noștri. Ne dorim ca fiecare elev din Deva să beneficieze de condiții moderne, sigure și demne de secolul XXI. Școala de pe Bulevardul Dacia este un exemplu concret că se poate – cu finanțare europeană, cu contribuție de la bugetul local, implicare și viziune. Vom continua să modernizăm unitățile de învățământ din municipiu, pentru că educația este o prioritate pentru administrația locală, este cheia dezvoltării unei comunități sănătoase și prospere. Nu putem vorbi despre performanță fără să oferim elevilor și cadrelor didactice condiții moderne, sigure și eficiente” a declarat Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva. Toate lucrările sunt monitorizate atent de echipa de proiect, cu accent pe respectarea celor mai înalte standarde de calitate și siguranță. Scopul final: un mediu educațional care să răspundă nevoilor actuale și viitoare ale elevilor, contribuind la formarea unei generații pregătite pentru provocările lumii moderne. Educația reprezintă una dintre direcțiile strategice asumate de administrația publică locală, iar calitatea infrastructurii școlare este esențială pentru a asigura un act educațional performant. Prin modernizarea continuă a unităților de învățământ, Primăria Municipiului Deva urmărește să ofere tuturor elevilor un cadru adecvat pentru învățare, dezvoltare și inovație.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.