Magdalena Șeban Auzim că se tot impun măsuri, din pricină că nu mai sunt bani și bugetul țării e pe ducă. Dar de ce nu se sprijină firmele românești care nu practică mecanisme financiare me­nite să ducă plusul peste hotare, și sunt ajutate multinaționalele care fac bani în România și apoi se șterg pe picioare de ce e aci și își adă­postesc finanțele în afară. Ochii nu văd bine? NU! Nu se vrea! ,,Modelul a­pli­cat în România nu este nou – l-am văzut în Grecia și in alte țări balcanice. Com­pa­niile vin, in­ves­tesc simbolic și apoi extrag sume de ordinul sutelor de milioane de euro, anual, prin diverse mecanisme de optimizare fiscală și transfer de profit. Problema majoră: profiturile realizate aici nu rămân în economia românească, ci sunt ex­ternalizate prin dividende, redevențe, plăți pentru servicii intragrup sau pre­țuri de transfer. Astfel, România pierde resurse importante care ar putea fi folosite pentru investiții publice, re­du­cerea deficitului sau stimularea eco­no­miei interne. Întrebarea esen­țială: unde este statul român și unde este supravegherea fis­cală? ANAF și Ministerul Fi­nan­țelor ar trebui să vadă clar flu­xu­rile de capital care ies anual din țară. Cu aceste resurse s-ar putea echilibra bugetul, finanța infrastructura sau reduce po­vara fiscală pentru între­prin­derile mici și mijlocii – cele care chiar produc și reinvestesc aici. În lipsa unor măsuri ferme, România ră­mâne un teren de exploatare: ca­pitalul pleacă, economia locală rămâne să­răcită, iar povara fiscală este pu­să pe umerii ce­tă­țenilor și an­tre­pre­no­ri­lor români”, a scris Tiberiu-Cla­udiu Bârstan (foto) pe con­tul său de Facebook.