Sindicaliștii din Educație au anunțat, ieri, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan că vor boicota începutul anului școlar, în semn de protest față de măsurile adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar. Fără angajament „Am avut o discuție de o oră și jumătate cu premierul României. Din păcate, toate argumentele noastre privind efectele măsurilor luate de Guvernul Bolojan au fost ascultate, dar nu am primit nici un angajament din partea premierului că s-ar reveni asupra lor”, a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), scrie Gândul. Prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Educației și Cercetării Daniel David au avut ieri, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale ”Alma Mater”. Creșterea normei didactice În cadrul consultărilor au fost analizate modul de implementare și efectele aplicării recentelor măsuri care au impact asupra sectorului educației, respectiv: creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, creșterea efectivelor de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora, finanțarea sistemului de învățământ. „Este important să avem o discuție corectă, în care fiecare să ne susținem punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”, a afirmat premierul Ilie Bolojan la întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din educație. Simplificări De asemenea, prim-ministrul a subliniat că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, respectiv de la 18 la 20 de ore pe săptămână, plasează România în media europeană din acest punct de vedere. „Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ pentru ca timpul și energia cadrelor didactice să se concentreze asupra actului educațional”, a menționat prim-ministrul Ilie Bolojan. Șeful Executivului a solicitat Ministerului Educației și Cercetării să facă analize cu privire la punerea în aplicare a noilor reglementări și, acolo unde apar probleme, să propună soluții punctuale pentru remedierea acestora. (A.N.)
Liderii PSD s-au reunit, ieri, în ședința Biroului Permanent Național pentru a tranșa una dintre cele mai tensionate dileme politice din ultimele săptămâni: rămânerea sau ieșirea de la guvernare. După ore de discuții, liderul interimar Sorin Grindeanu a anunțat că social-democrații au decis să rămână în coaliție, însă cu condiții clare și ferme pentru partenerii de guvernare. Listă de priorități „Cred că am fost clar. Că vorbim de pensiile Pilon
.
Magdalena Șerban Potrivit celor afirmate de Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, pentru ca toate proiectele din programul „Anghel Saligny” să continue în acest an, ar mai fi nevoie de încă 4,5 miliarde de lei, în condițiile în care în 2025, bugetul Ministerului Dezvoltării se ridică la 10 miliarde de lei, din care 3,6 miliarde sunt facturi restante de anul trecut. Prin urmare, 2700 de proiecte vor fi reportate pentru 2026. La
.
Magdalena Șerban Guvernul nu mai poate asigura finanțare pentru toate proiectele de investiții aflate în desfășurare în această perioadă, în cadrul PNI Anghel Saligny. Astfel, Executivul va prioritiza proiectele care sunt într-o fază mai avansată, iar celelalte vor fi amânate până în 2026. Așa că, foarte multe primării sunt pe lista de așteptare. La Râu de Mori, un demers investițional s-a finalizat prin această axă, altul e în lucru și
.
Magdalena Șerban Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, susține că autorităţile locale solicită o „sumă colosală” pentru ca toate proiectele din programul „Anghel Saligny” să continue în acest an, indicând că ar mai fi nevoie de încă 4,5 miliarde de lei. În 2025, bugetul Ministerului Dezvoltării cifrează 10 miliarde de lei, din care 3,6 miliarde reprezintă facturi restante din 2024. Așa că, primarii rămân de căruță cu 2700 de proiecte care nu
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.