Înapoi la știri

Construim un viitor mai bun pentru copiii Devei: Investiții europene în școlile și grădinițele din Deva • Lucrările avansează la Grădinița nr. 7 din Deva: investiție PNRR în stadiu final

1 oră în urmă
3 minute min
Cristina Preda
Lucian Ioan Rus, primarul mu­nici­piului Deva a fost pe șantierul Gră­di­niței cu Program Prelungit nr. 7, si­tuată pe Aleea Patriei, unde se des­fă­șoară lucrările de renovare energetică finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Vizita a avut rolul de a verifica stadiul de im­plementare al proiectului, aflat într-un progres avansat. Lucrările au ajuns la un progres fizic de aproximativ 92%, iar stadiul financiar depășește 84%, investiția derulându-se conform graficului stabilit. Intervențiile urmăresc creșterea eficienței ener­getice, reducerea consumului și îmbu­nă­tățirea performanței energetice a clădirii, asigurând totodată îmbună­tă­țirea confortului, sănătății și siguranței ele­vilor, cadrelor didactice și per­so­na­lului auxiliar al instituției de învățământ – beneficiarii direcți ai investiției. Condiții mai bune pentru cei mici Dincolo de cifre și stadii de execuție, acest proiect înseamnă, în primul rând, copii care vor învăța într-un spațiu mo­dernizat, într-un mediu în care educația devine o experiență plăcută, nu doar o necesitate. Finanțare prin PNRR Proiectul „Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 – Aleea Patriei, nr. 6, Municipiul Deva” este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C5 „Valul Renovării”, Axa 2, Schema de granturi pentru eficiență energetică în clădiri publice. Valoarea totală a investiției depășește 11 milioane lei, cu o finanțare neram­bur­sabilă de peste 5,4 milioane lei. Lucrările au fost demarate în iunie 2025, cu un termen de execuție de 12 luni de la ordinul de începere. Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: „Investițiile în educație sunt cele mai valoroase investiții pe care le putem face pentru viitorul comunității noastre. Atunci când modernizăm o grădiniță, nu renovăm doar o clădire, ci oferim co­piilor un mediu mai sigur, mai sănătos și mai prietenos pentru dezvoltare și în­vățare.” Acest proiect face parte dintr-un efort mai amplu de modernizare a infra­structurii educaționale din municipiul Deva, cu obiectivul de a crea condiții mai bune de învățare și de a investi cons­tant în viitorul copiilor și al co­mu­nității. Această prezentare necesită JavaScript.
Alte postari din Politica
Politica

Exercițiu de simulare a condițiilor reale pentru declanșarea și punerea în aplicare a Planului Alb, la spitalul județean din Deva

Magdalena Șerban Recent, la Spitalul Județean de Urgență Deva, a avut loc un exercițiu de activare a PLANULUI ALB – NIVEL DE RUTINĂ, ce s-a efectuat în cola­bo­rare cu ISU Hunedoara, scopul fi­ind de a monitoriza și cronometra tim­pii necesari activării și punerii în a­plicare a Planului Alb de la nivelul SJU Deva. Au testat capacitatea unității sanitare de a face faţă unui aflux brusc de pacienţi fără a mobiliza resurse suplimentare din afară Simularea a implicat transportarea a 6 victime la Unitatea de Primiri Ur­gențe, aplicându-se un scenariu de producere a unui seism urmat de ex­plozie și in­cen­diu (2 pacienți cod roșu, au fost intubați și ventilați mecanic, 2 pacienți cod gal­ben și 2 pacienți cod verde).

Politica

S-a semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare pentru Zonele de colectare 1 Brad, 2 Hațeg și 3 Centru. Detalii de la conducerea A.D.I. S.I.G.D. Județul Hunedoara

Magdalena Șerban Vești bune și mult așteptate dinspre Sistemul Integrat de Gestionare a De­șe­u­rilor Județul Hunedoara. În 1 iulie 2026 a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare pentru Zonele de colectare 1 Brad, 2 Hațeg și 3 Centru, cu operatorul desemnat în urma procedurii de licitație deschisă, și anume S.C.

Politica

Rețea de canalizare pentru comuna Pestișu Mic

Magdalena Șerban Rețeaua de canalizare este vitală pen­tru dezvoltarea unei comune, asi­gurând sănătatea publică prin eli­mi­narea apelor uzate, protecția mediului prin prevenirea contaminării solului și a pânzei freatice, și creând premisele pentru investiții și moder­nizare (atra­gerea de fonduri, facili­ta­rea branșa­mentelor industriale și creșterea va­lorii imobiliare). La Pes­tișu Mic a intrat în implementare, lu­cră­­rile luând deja startul în teren.

Politica

Sanatoriul din Geoagiu, în era investițiilor. Peste 26 milioane de lei pentru modernizarea Ambulatoriului. Servicii medicale performante, acuratețe și precizie

Magdalena Șerban Finanțată prin Programul Sănătate 2021–2027, o investiție de peste 26 milioane de lei pentru modernizarea Ambulatoriului Integrat al Sa­natoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu va aduce plusvaloare unității sanitare, urmând să fie concretizată prin sporirea calității actului medical oferit pacienților. Recent, a fost sem­nat contractul de fi­nan­țare pentru acest demers.

Acasa Recente Radio Județe