Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că una dintre măsurile pe care le susţine şi care va duce la reduceri de cheltuieli este reducerea numărului de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, şcolile care vor avea personalitate juridică urmând a fi doar acelea care au mai mult de 500 de elevi, nu peste 300 de elevi, cum se întâmplă acum, scrie Stiripesurse. Fragmentat Prin implementarea acestei măsuri, 900 de directori de şcoli ar urma să revină la catedră. Alte măsuri de eficientizare a sistemului vizează posibilitatea ca numărul elevilor de la clase să crească. „Încercăm să creştem numărul de copii pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică de la 300 la 500. Acum sistemul este foarte fragmentat de multe ori. Avem foarte multe unităţi şcolare mici. Şi atunci dacă facem acest lucru, spre exemplu, mai eliberăm în jur de 900 de poziţii de director. Ei nu rămân pe drumuri, că ei sunt profesori, practic se întorc la predare. Dar reuşim să concentrăm zonele astea educaţionale ca sistemul să nu fie foarte fragmentat”, a declarat Daniel David într-o emisiune difuzată de Digi 24, informează News.ro. El a precizat că, în acelaşi timp, tot raportându-se la practici europene, încearcă să crească numărul minim şi numărul maxim de copii într-o clasă, neieşind din nişte zone psiho-pedagogice. „Fiindcă noi am făcut în 2023 nişte modificări prin care am ţintit nişte lucruri, cum să spun, foarte aproape de ideal, în condiţiile în care ţara nu îşi permitea şi nu îşi permite aceste lucruri”, a mai declarat Daniel David. Numărul de clase Ministrul a explicat că, în prezent, numărul de elevi acceptat într-o clasă variază, în funcţie de situaţie între 10 şi 24 şi se are în vedere creşterea cu doi a numărului de elevi acceptaţi într-o clasă, iar în situaţii excepţionale şi „cu justificări foarte clare” numărul poate creşte şi mai mult, cu încă patru elevi, dar nu peste 30. „Acum avem situaţii ciudate. De exemplu, până acum puteai să aduci peste numărul maxim, doi copii. Dacă aveai trei, făceai două clase. Când ai făcut 2 clase, ai dublat numărul de norme. Şi ajungem iarăşi să avem o mulţime de cheltuieli în sistem pe care nu le putem susţine”, a explicat Daniel David. (A.N.)
România are nevoie urgentă de o reformă administrativ-teritorială, susține Radu Burnete (foto), consilier prezidențial pentru politici economice și sociale. El a atras atenția că structura actuală a județelor și a unităților administrativ-teritoriale (UAT-uri) este depășită și ineficientă. Nu se autosusțin financiar Radu Burnete consideră că numeroase localități din România nu reușesc să se autosusțină financiar din taxele și impozitele colectate de la cetățeni. În opinia sa, comasarea acestora ar fi
.
Magdalena Șerban La Răchitova, la ora actuală se lucrează la drumuri. Dacă cele comunale au fost deja modernizate, a venit timpul ca cele de câmp să fie luate în vizorul administrativ. Zis și făcut. Lemnele nu vin singure
.
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a organizat la Deva o întâlnire informativă cu antreprenorii din județul Hunedoara care au aplicat și au obținut finanțări prin Programul Tranziție Justă 2021-2027. Evenimentul a avut ca temă „IMM-urile și locurile de muncă în PTJ 2021-2027”. Pentru IMM-uri Prezent la discuții, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a vorbit despre importanța fondurilor atrase prin PTJ, care se ridică la aproape 526 de milioane
.
Cătălin Teniță (foto) îl îndeamnă pe Ilie Bolojan să urmeze exemplul lui Ronald Reagan din 1981 și să înlocuiască angajații bugetari protestatari cu personal din mediul privat, ca reacție la blocajele provocate de reformele de austeritate. Măsură radicală În contextul tensiunilor tot mai accentuate din sectorul bugetar, Ilie Bolojan este sfătuit de un politician din opoziție să adopte o măsură radicală inspirată din istoria recentă a Statelor Unite. Cătălin Teniță,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.