Video Decizii în PNL fără votul femeilor și al tinerilor. Ce spune Ilie Bolojan despre schimbare și ce mai prevede noul statut al partidului
Inapoi

Video Decizii în PNL fără votul femeilor și al tinerilor. Ce spune Ilie Bolojan despre schimbare și ce mai prevede noul statut al partidului

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 14 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Organizația de femei liberale și cea de tineret nu vor mai avea drept de vot în forul de conducere al PNL. Viziunea îi aparține lui Ilie Bolojan, iar statutul formațiunii a fost modificat în acest sens cu votul majorității. Nemulțumirile nu au întârziat să apară. S-a declanșat un val de revoltă în interiorul PNL și nu sunt singurele schimbări care iscă discuții interne. „Pare că Ilie Bolojan a pornit în restructurare, nu doar în executivul pe care îl conduce în acest moment, inclusiv în propriul partid, pentru că într-adevăr, ieri a fost un vot dat în conducerea Partidului Național Liberal pentru a fi scoase anumite organizați din deciziile finale. Practic, votul lor să nu mai fie important, deși pot participa în continuare la ședințe. Pe lângă organizațiile de femei, de tineret și de seniori, mai avem și alți membri care nu vor mai putea să mai voteze. Vorbim în primul rând despre foștii președinți. Până acum, aceștia puteau să voteze în ședințele biroului BPN-ului, biroului de conducere. De asemenea, vorbim și despre liderul din Parlamentul European, liderii din Parlamentul României, cu toții, nu vor mai putea să-și exprime prin vot mulțumirea sau nemulțumirea față de proiectele pe care le va propune sau deciziile pe care le va propune Ilie Bolojan”, e explicat jurnalista Digi 24, Ema Stoica. Ilie Bolojan a spus că actualul statut, modificat după ședința de ieri, este unul bun, care va aduce schimbarea Partidului Național Liberal. În interiorul ședinței, Ilie Bolojan a transmis că această schimbare ar putea să aducă o mai bună reprezentare la nivelul partidului și decizia să fie luată mult mai rapid, mult mai restrâns, între liderii acelor filiale și cei care sunt în biroul de conducere. Pe de altă parte, există nemulțumiri, deși nu s-au văzut la vot. „Sunt deja lideri care spun că Ilie Bolojan, da, susțin aceste măsuri pe care le ia la nivelul executivului, dar poate în partid nu ar trebui să intre direct cu bocancii în conducere, pentru că până în momentul de față, este drept, de obicei acest for de conducere a cam fost de partea președintelui. Chiar dacă au existat nemulțumiri în spațiul public, la emisiunile televizate, liderii când se trezeau în fața președintelui, votau pentru acele măsuri populare sau mai puțin populare. Mai sunt și alte argumente, și anume că Ilie Bolojan prin aceste măsuri ar vrea să țină cumva sub control partidul, pentru că odată ce ai mai mulți membri care votează, se creează acele grupuri și astfel unele decizii pot trece destul de la limită, iar perioada care urmează nu este una ușoară pentru nicio formațiune politică”, a mai explicat Ema Stoica. Opinia publică a criticat dur decizia privind eliminarea votului tineretului și a votului femeilor în biroul permanent al PNL. „Există această critică la adresa clasei politice, în primul rând legată de tinerii care trebuie să vină în politică sau ca pe care partidele trebuie să-i formeze pentru această viață să ai oameni specializați în momentul în care îi vei propune în funcții publice. Dar această idee pe care o vedem reflectată în modul în care arată executivul, și anume că femeile competente din fiecare partid în parte și aici vorbesc inclusiv de PNL, nu sunt promovate de lideri. A fost răspunsul lui Ilie Bolojan la această întrebare… că au fost în Executiv promovați doar oamenii competenți. Eu refuz să cred că Ilie Bolojan nu crede că are colege competente în propriul partid. Cred mai degrabă că vede totul în alb și negru liderul Partidului Național Liberal și încearcă astfel, cum spuneam mai devreme, să țină sub control un partid care ne aducem aminte că totuși a trecut prin niște crize interne destul de mari”, a spus Ema Stoica. Organizaţiile de Tineret şi de Femei ale Blocului Naţional Sindical (BNS) afirmă că decizia PNL „de a elimina dreptul de vot pentru Organizaţia de Femei şi Organizaţia de Tineret în Biroul Politic Naţional ne oferă, din păcate, un exemplu perfect despre cum se construieşte regresul sub masca modernizării”. Cele două organizaţii „«salută», cu ironie amară, această «întoarcere în Evul Mediu» – o perioadă în care decizia aparţinea doar unora, iar restul trebuiau să tacă şi să accepte”. „Decizia Partidului Naţional Liberal, luată sâmbătă în cadrul Consiliului Naţional, de a elimina dreptul de vot pentru Organizaţia de Femei şi Organizaţia de Tineret în Biroul Politic Naţional ne oferă, din păcate, un exemplu perfect despre cum se construieşte regresul sub masca modernizării. Este o decizie care nu doar marginalizează două categorii esenţiale pentru viitorul României – femeile şi tinerii –, dar transmite un mesaj periculos: acela că reprezentarea nu mai contează şi că vocea celor care luptă pentru echilibru, incluziune şi drepturi reale poate fi eliminată prin simplu vot intern”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Organizaţia de Tineret şi Organizaţia de Femei ale Blocului Naţional Sindical (BNS). Cele două organizaţii ale BNS adaugă că „«salută», cu ironie amară, această «întoarcere în Evul Mediu» – o perioadă în care decizia aparţinea doar unora, iar restul trebuiau să tacă şi să accepte”. „Totodată, ne arătăm disponibilitatea fermă de a colabora cu organizaţiile de femei şi de tineret din cadrul PNL – chiar şi în condiţiile în care propriul lor partid le exclude de la masa deciziilor. Credem că doar împreună putem identifica şi susţine politici publice autentice, relevante pentru nevoile reale ale femeilor şi ale tinerilor din România. Pentru că într-o democraţie sănătoasă, vocea celor mulţi nu poate fi redusă la tăcere prin votul celor puţini. Şi pentru că, în ciuda semnalelor venite de la unii lideri politici, noi nu vom obosi să luptăm pentru o societate dreaptă, echitabilă şi cu faţa spre viitor, nu spre trecut”, scrie în comunicat. În document se face referire şi la o organizaţie a PSD: „P.S.: O întrebare pentru liniştea social-democraţilor. Ce s-a întâmplat cu Organizaţia muncitorească PSD pe care aţi constituit-o la 1 mai 2004, la Piteşti?”. A existat și o decizie cu privire la conducerile filialelor care nu au performat, acestea urmând să fie dizolvate. Zece organizații vor avea conduceri noi. „Practic vor fi noi alegeri în filialele care nu au performat. Depinde foarte mult din ce perspectivă vedem această lipsă de performanță, pentru că sunt județe precum Covasna sau Harghita, în zona respectivă, în care știm că preponderent partidul care este votat este UDMR acolo. Pe de altă parte, ai și județe în care PNL de-a lungul timpului a făcut sau nu performanță, însă trebuie să privim modul în care s-a votat în ultimul an și jumătate și din perspectiva coaliției care a fost între PSD și PNL. Pentru că spuneai de acei oameni nemulțumiți care nu i-au spus în față lui Ilie Bolojan. Însă surse politice declarau pentru Digi 24 că inclusiv acea asociere între PSD și PNL a dus mai degrabă la o pierdere a PNL-ului în aceste alegeri și o afectare a propriei imagini”, a spus Ema Stoica. Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PNL, că noul Statut al formaţiunii vine cu „nişte reguli bune în PNL”, arătând că descentralizează alegerea conducerii şi pune preţ pe performanţă. „Reintroducem în statut demisia de onoare a preşedinţilor de organizaţii care au obţinut, la ultimele alegeri locale şi parlamentare, ultimele 10 locuri”, a arătat el. Bolojan a vorbit şi despre ideea de responsabilitate financiară. „Am acumulat nişte datorii, datorită anului trecut. Noi nu putem să le spunem românilor că suntem în stare să redresăm ţara, dacă nu le dovedim că redresăm PNL, inclusiv din punct de vedere financiar. Nu avem nicio autoritate. De aceea am propus o contribuţie a fiecărui ales local”, a explicat el. Preşedintele Comisiei de Statut din PNL, Gabriel Andronache, a arătat că, potrivit noului Statut, se instituie un Birou Executiv mai restrâns, alcătuit din preşedinte, 4 prim-vicepreşedinţi, secretar general şi 19 reprezentanţi regionali, existând modificări şi în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a acestora. La propunerea preşedintelui, vor fi cooptate două personalităţi publice cu derogare de vechime. Totodată, mandatul noii conduceri va fi limitat la doi ani.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din hunedoara

-
-

20:06

Alba-neagra cu poliţiştii!

O femeie din municipiul Petroșani s-a ales cu dosar penal pentru că a mințit în legătură cu o infracțiune comisă pe DN 66, în Defileul Jiului, pentru a-și scăpa soțul de închi­soare. Autoturismul condus de bărbat a fost oprit pentru un control de către un echipaj de poliție rutieră din Gorj, iar bărbatul aflat la volan le-a spus po­lițiștilor că nu are la el permisul de con­ducere. A refuzat și
Image Description

20:06

Hunedorenii care au furat două seifuri de la o firmă din Gorj, condamnaţi la închisoare

Trei hunedoreni au dat o spargere la o firmă din Târgu Jiu și au plecat cu 300.000 de lei, bani aflați în două seifuri metalice pe care le-au adus în Valea Jiului, la Lupeni, unde le-au spart cu barosul și ranga. L-au aruncat în parcare Potrivit rechizitoriului, autorii au escaladat zidul clădirii, au forțat gea­mul biroului de contabilitate de la etajul 1 și au pătruns în incintă, de unde au
Image Description

20:04

Lucrările la reţeaua de gaz din comuna Dobra, în linie dreaptă. Începute de o lună, se desfăşoară conform graficului de execuţie

Magdalena Șerban La Dobra, rețeaua de gaz metan e deja în implementare, lucrările des­fă­șurându-se în satele Rădulești, Stân­cești, Ohaba și Bujoru. Proiectul este unul extrem de important pentru comunitatea de aici, aducând nu doar o utilitate modernă, ci și confort și plusvaloare proprietăților. Peste 1.500 de racorduri ,,Se execută pe rând lucrările afe­ren­te, urmând să fie parcurse și celelalte sate aparținătoare. Este un demers foar­te mare, care va aduce beneficii
Image Description

20:01

Medicii, puşi la punct de noul ministru al Sănătăţii

Ministrul Sănătății anunță măsuri dras­tice împotriva medicilor care nu își res­pectă programul complet la spitalele de stat. În loc să lucreze opt ore, mulți medici pleacă la ora 12:00-13:00 pentru a presta servicii la clinici private, informează Mediafax. Pot avea 2 joburi „Sunt hotărât să asigur oa­menii că acest fenomen se va opri”, a declarat mi­nis­trul, care pre­gă­tește o or­do­nan­ță de ur­gen­ță, scrie Stiripesurse. Măsura extremă poate ajunge până la
Image Description

19:50

Amenajarea zonei centrale protejate din Orăştie pune în valoare centrul istoric al municipiului

Magdalena Șerban Finanțare prin programul Regional Vest ,,A început etapa de recepție la terminarea lucrărilor pentru obiectivul ce prevede amenajarea zonei centrale protejate – Piața Victoriei și realizarea unui parcaj adiacent, un demers major pentru modernizarea și revitalizarea zonei centrale a municipiului Orăștie, cu o valoare de 36.369.957 lei. Am ur­mărit reamenajarea pietonală a Pieței Victoriei și păstrarea caracterului istoric al zonei, refacerea pavimen­tului și a iluminatului public, precum și
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:16

- Cluj - VIDEO Mămică agresată în Parcul Rozelor din Cluj. Deși fetița ei plângea, clujeanul agresiv nu se calma: „A scuipat în fața mea. A început să mă lovească”

O mămică din Cluj a povestit o experiență șocantă pe care a trăit-o astăzi alături de fiica sa în Parcul Rozelor, din Cluj-Napoca. Aceasta a povestit că a fost agresată verbal și fizic de un bărbat, în urma unui incident pornit de la un alt copil care ar fi încercat să ia cu forța trotineta fetiței. „Astăzi 29.06.25 Cluj-Napoca, Parcul Rozelor. Eu, împreună cu fiica mea, am venit în Parcul
Image Description

22:09

- Dambovita - Rotary Club Târgoviște are un nou președinte

Mandatul Giuliei Pittoni, prima femeie președinte din istoria de 25 de ani a Rotary Club Târgoviște s-a încheiat. După un an impresionant, marcat de acțiuni care au contat cu adevărat pentru comunitate aceasta i-a predat, în cadru festiv, ștafeta noului președinte, Cătălin Pechea. Începem un nou capitol sub conducerea lui Catalin Pechea, căruia îi dorim mult succes în anul rotarian 2025–2026! Și partenerii noștri mai tineri, Interact Targoviste, au marcat
Image Description

22:06

- Constanta - Firma Laboratoarele Bioclinica SRL își extinde activitatea prin deschiderea unui punct de lucru în Constanța

Așadar, asociații au renunțat la la următoarele activități secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: Totodată, s-a decis ca obiectul principal și unic de activitate al societății să fie: Cod CAEN 8891 – Servicii de diagnostic imagistic și activități conexe. În cadrul aceleiași Adunări Generale, s-au adoptat și alte măsuri importante privind organizarea internă și structura legală a societății. Astfel, s-a aprobat deschiderea unui nou punct de lucru, situat în municipiul Constanța, bd.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
hunedoara WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul hunedoara
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete