Trei hunedoreni au dat o spargere la o firmă din Târgu Jiu și au plecat cu 300.000 de lei, bani aflați în două seifuri metalice pe care le-au adus în Valea Jiului, la Lupeni, unde le-au spart cu barosul și ranga. L-au aruncat în parcare Potrivit rechizitoriului, autorii au escaladat zidul clădirii, au forțat geamul biroului de contabilitate de la etajul 1 și au pătruns în incintă, de unde au sustras primul seif, pe care l-au aruncat în parcarea exterioară. Ulterior, folosindu-se de două leviere metalice, au forțat și ușa biroului de la parter, destinat casieriei, de unde au luat al doilea seif. Instanța din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu a condamnat doi dintre inculpați. Primul, recidivist, a primit 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, comisă în stare de recidivă postexecutorie. Complicele său a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, dar soluția Judecătoriei Târgu Jiu nu este definitivă. (M. Gânju)
O femeie din municipiul Petroșani s-a ales cu dosar penal pentru că a mințit în legătură cu o infracțiune comisă pe DN 66, în Defileul Jiului, pentru a-și scăpa soțul de închisoare. Autoturismul condus de bărbat a fost oprit pentru un control de către un echipaj de poliție rutieră din Gorj, iar bărbatul aflat la volan le-a spus polițiștilor că nu are la el permisul de conducere. A refuzat și
.
Minora în vârstă de 15 ani a fost coruptă de individ și convinsă să întrețină relații sexuale cu el. Copila nu-și începuse viața sexuală și a suferit o hemoragie puternică, ajungând de urgență la spital unde a fost operată. Individul a fost acuzat de act sexual cu un minor și a cerut să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției. Pedeapsă prea mică În acordul încheiat cu procurorul de caz,
.
După mai bine de trei ani și jumătate de cercetări, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține că încă nu ar cunoaște originea virusului Covid-19 și că toate ipotezele ar rămâne deschise. Declarația șefului OMS, acuzat de tortură, crime și răpiri comise pe când activa în organizația paramilitară de extremă stânga rontul de Eliberare al Poporului din Tigray și de complicitate cu dictatura comunistă din China în mușamalizarea originilor pandemiei, vine
.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a trimis în teritoriu Corpul de control al ministerului şi pe cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a verifica „în detaliu” situaţia concediilor medicale, având în vedere că anul trecut ar fi fost eliberate un milion de astfel de concedii, în condiţii care „par suspecte”. Imoral „O spun clar şi ferm: toleranţă zero pentru fraudarea concediilor medicale! Am trimis Corpul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.