Trecerea la euro. Sfatul croaților pentru bulgari: „Relaxați-vă, se poate mult mai rău”
Inapoi

Trecerea la euro. Sfatul croaților pentru bulgari: „Relaxați-vă, se poate mult mai rău”

Postat pe 28 Jul 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 12 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Toate acele voci din Bulgaria care prezic apocalipsa financiară după trecerea la moneda euro ar trebui să se relaxeze sau cel puțin, acesta este sfatul Croației, țară care a adoptat moneda unică în 2023, scrie Politico într-un material care analizează ce a amers bine și a ce mers rău după ce Zagrebul a devenit parte a zonei euro. Mii de bulgari au ieșit în stradă de când Comisia Europeană a aprobat aderarea Bulgariei la uniunea monetară începând de anul viitor, aparent temându-se că viața va deveni mult mai scumpă ca urmare a acestui fapt. De la aderarea Croației la zona euro, inflația a crescut, este adevărat, puțin mai mult decât înainte de aderare. Dar, în mare măsură, spun experții, acest lucru reflectă alte aspecte pozitive. Celelalte date economice sugerează că tranziția a fost în mare parte un succes și un model de urmat pentru Bulgaria. Creșterea economică din Croația a fost printre cele mai puternice din UE anul trecut, de 3,8 %, ajutată de un sector turistic care s-a menținut puternic chiar și în contextul înmulțirii problemelor industriale din Europa. Șomajul se află la cel mai scăzut nivel de la începutul seriei statistice actuale a țării, în 1996. Subvențiile din diversele fonduri ale UE continuă să curgă în ritm alert, grație unui guvern care își face temele: agenția de rating Fitch se așteaptă ca până la jumătatea anului viitor să fi absorbit toate cele 4,5 miliarde de euro din fondurile alocate în cadrul Facilității pentru redresare și reziliență. Cel mai important, poate, este că salariile au crescut cu peste 30% de când croații au schimbat kuna cu euro. Croația și Bulgaria, două dintre cele mai sărace țări ale UE, au intrat oficial în sala de așteptare pentru aderarea la euro în același timp, la jumătatea anului 2020, după ce și-au menținut nivelurile inflației la sau chiar puțin sub cele din zona euro în cea mai mare parte a deceniului precedent. Însă șocurile succesive care au început odată cu pandemia au schimbat totul: inflația a crescut mult mai mult decât în zona euro, atingând un nivel maxim de peste 13% în Croația și de aproape 19% în Bulgaria, ceea ce a făcut ca consumatorii din ambele țări să fie extrem de sensibili la riscul repetării situației. Deși inflația din Croația rămâne printre cele mai ridicate din UE, analiștii afirmă că cauzele nu au legătură, în mare măsură, cu adoptarea euro. „Croația a fost singura țară care a aderat la zona euro în condiții de presiuni inflaționiste severe”, a declarat Petar Sorić, de la Facultatea de Economie și Afaceri a Universității din Zagreb, menționând că inflația din perioada 2022-2023 a fost cea mai gravă din anii 1990, când fosta Iugoslavie se destrăma. În aceste condiții, la începutul procesului de adoptare, consumatorii au avut dificultăți în a identifica factorii care alimentau inflația, ceea ce a dus la percepția că aceasta era mult mai ridicată decât sugerau datele oficiale, a afirmat Sorić. Temerile legate de creșterea prețurilor sunt însă parțial justificate, a afirmat Fran Galetić, tot de la Facultatea de Economie și Afaceri a Universității din Zagreb, referindu-se la experiența Sloveniei vecine, unde prețurile au crescut cu 9% în primele 18 luni de la adoptarea euro în ianuarie 2007. „Deși politica oficială a transmis mesaje liniștitoare că acest lucru nu se va întâmpla, mulți și-au amintit cum a fost”, a spus Galetić. Pentru a calma populația, guvernul croat a obligat supermarketurile să afișeze prețurile în ambele monede timp de patru luni înainte ca euro să înlocuiască kuna în 2023 și timp de un an după aceea. Totuși, acest lucru nu i-a împiedicat pe comercianții oportunisti să-și stoarcă clienții. Mulți comercianți croați au majorat prețurile înainte de intrarea în vigoare a regulii, ceea ce le-a permis să susțină că nu le-au majorat în perioada de afișare a prețurilor în ambele monede, a spus Galetić. Prețurile de consum au crescut mult mai rapid în cele 18 luni de la adoptarea euro decât în zona euro. Bulgaria urmează să adopte o politică similară și va trebui să învețe din experiența Croației. Resentimentele legate de acest episod persistă: la începutul acestui an, croații au boicotat supermarketurile pentru a protesta față de creșterea prețurilor, forțând guvernul să extindă o serie de plafoane de prețuri introduse pentru unele bunuri de bază în 2022 și 2023. „Aceste pachete au fost prezentate de guvern ca parte a răspunsului la criza energetică, dar, întrucât au coincis parțial cu trecerea la euro, consumatorii le-au perceput probabil, într-o oarecare măsură, ca amortizoare ale inflației euro”, a spus Sorić. Bulgaria, a adăugat el, se află astăzi într-o poziție mai bună, deoarece „are acum o perspectivă mult mai calmă în ceea ce privește inflația decât aveam în 2023. În acest sens, va fi mult mai ușor să urmărim evoluția prețurilor și să sancționăm practicile neloiale în comerțul cu amănuntul”. Alți factori care determină inflația sunt mai greu de atribuit euro, chiar și indirect. Să luăm ca exemplu turismul sezonier, care reprezintă aproximativ o cincime din producția economică a Croației: de când europenii și-au recăpătat libertatea de a călători după pandemie, turismul a fost cel mai dinamică sector al economiei. În ultimii trei ani, prețurile turismului croat au crescut cu 50%, mult mai mult decât creșterea de 15-20% înregistrată în Spania sau Grecia. În ansamblu, însă, experții afirmă că trecerea la o monedă comună aduce mult mai multe avantaje decât dezavantaje. Ana Šabić, directoarea Departamentului de Relații Europene al Băncii Naționale a Croației, a calificat adoptarea euro de către țara sa drept „o poveste de succes completă”. Croația a renunțat la comisioanele de schimb valutar (un mare câștig pentru întreprinderi și turiști), iar prima de risc de credit a țării față de Germania – reflectată în randamentul obligațiunilor de stat – a dispărut aproape complet. Banca Națională a Croației estimează că țara economisește acum aproximativ 160 de milioane de euro pe an numai din costurile de schimb valutar și tranzacții. „Croația a resimțit toate beneficiile așteptate de la aderarea la zona euro, în ciuda faptului că am intrat în zona euro într-o perioadă foarte dificilă”, a declarat Šabić. Cu toate acestea, adresând un avertisment subtil unei țări care s-a confruntat de-a lungul anilor cu disfuncționalități și scandaluri la nivelul guvernului, ea a subliniat că „planificarea detaliată și în timp util”, precum și „împărțirea clară a sarcinilor și responsabilităților între instituțiile implicate sunt esențiale”. Citește și: Fitch a îmbunătăţit ratingul Bulgariei după aprobarea aderării la euro Banca Națională a Bulgariei lansează emisiunea de monede euro, după confirmarea aderării țării la zona euro Ultimii paşi pentru intrarea Bulgariei în zona euro: UE a stabilit cursul de schimb al levei
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din hunedoara

-
-

19:02

Oprit în trafic pentru depășirea vitezei legale, un traficant de droguri a fost arestat

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Cr­iminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Cri­mi­nalității Organizate Hunedoara, îm­pre­ună cu procurorii Direcției de In­vestigare a Infracțiunilor de Crimi­na­litate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, au documentat ac­tivitatea infracțională a unui băr­bat, de 32 de ani, cetățean român, cer­cetat pentru săvârșirea infrac­ți­u­nilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu subs­tanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive,
Image Description

19:02

Evenimente culturale și liturgice organizate cu ocazia Anului Omagial Cardinal Iuliu Hossu

Magdalena Șerban Istoricul Gheorghe Firczak, pre­şe­dinte fondator al Uniunii Culturale a Rutenilor din România (U.C.R.R), con­tinuă demersul său de susținere a va­lorilor, a identității naționale a ro­mâ­nilor și rutenilor, de promovare a cul­tu­rii și credinței creștine, fiind coor­ga­nizator al unui eveniment dedicat Anu­lui Cardinal Iuliu Hossu și ma­terializat sub egida 1700 de ani de la Conciliul Ecumenic I de la Niceea în contextul “Anului Jubiliar”. Totodată, a fost umărul principal
Image Description

18:59

Trei puncte importante, în faţa unui adversar incomod

Claudiu Sav Echipa noastră a obţinut primul suc­ces al noii stagiuni! Corviniştii s-au im­pus cu 1-0 în faţa Chindiei Târgovişte, unica reuşită a meciului venind în pri­mele minute, de la Nicolae Pîrvulescu. Oaspeţii au fost mai periculoşi pe final de joc, când au trimis mingea şi în „trans­versală”. Centrare bună După „reţeta” brevetată şi în se­zoanele precedente, băieţii lui Florin Maxim au început jocul foarte bine, for­ţând adversarul să rămână
Image Description

18:40

Social democrații nu pleacă de la guvernare

Liderii PSD s-au reunit, ieri, în ședința Biroului Permanent Național pen­tru a tranșa una dintre cele mai ten­sionate dileme politice din ulti­me­le săptămâni: rămânerea sau ieșirea de la guvernare. După ore de discuții, liderul interimar Sorin Grindeanu a anunțat că social-democrații au decis să rămână în coaliție, însă cu condiții clare și ferme pentru partenerii de guvernare. Listă de priorități „Cred că am fost clar. Că vorbim de pensiile Pilon
Image Description

18:25

Dascălii vor să boicoteze începerea anului școlar

Sindicaliștii din Educație au anun­țat, ieri, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan că vor boicota începutul anului școlar, în semn de protest față de măsurile adoptate de Guvern pen­tru reducerea deficitului bugetar. Fără angajament „Am avut o discuție de o oră și ju­mă­tate cu premierul României. Din păcate, toate argumentele noastre privind efectele măsurilor luate de Guvernul Bolojan au fost ascultate, dar nu am primit nici un angajament din partea
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:14

- Maramures - Prima ediție a Pelerinajului Tinerilor, de la Mănăstirea Rohia la Mănăstirea Nicula

Organizația Tinerilor Moroșeni organizează prima ediție a Pelerinajului Tinerilor, de la Mănăstirea Rohia la Mănăstirea Nicula, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, așa cum odinioară o făceau străbunii noștri. La acest pelerinaj se adaugă și Liga Tinerilor Creștini Ortodocși din Dej, respectiv Organizația Tinerilor Bistrițeni, care se vor alătura în acest pelerinaj în dimineața zilei de 14 August. Informații generale: Plecarea se face la 9.30 în 13 august de la
Image Description

10:11

- Cluj - Clujul, din nou pe scena folclorului mondial la Zakopane. Ne vom duela cu ansambluri din Polonia, Ungaria, Franța sau Spania

Județul Cluj va fi reprezentat în această vară la una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de folclor – Festivalul-Concur­s de la Zakopane, Polonia, ajuns la ediția cu numărul 56. Evenimentul, programat între 15 și 21 august 2025, transformă pitoreasca stațiune din Munții Tatra în capitala mondială a tradițiilor de munte, reunind ansambluri din zeci de țări. Participarea delegației clujene este sprijinită de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii
Image Description

10:10

- Dambovita - Târgovișteanca, Sorana Cîrstea, în optimi la Cincinnati

Sorana Cîrstea continuă să lupte la cel mai înalt nivel, chiar și în sezonul despre care a lăsat să se înțeleagă că ar putea fi ultimul din cariera sa. Jucătoarea din Târgoviște s-a calificat în optimile turneului WTA 1000 de la Cincinnati, după o victorie de anduranță în fața chinezoaicei Yue Yuan, scor 6-7 (2), 6-4, 6-4, la capătul a două ore și 51 de minute de joc. Clasată pe
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
hunedoara WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul hunedoara
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete