Salvamontiştii din judeţul Hunedoara se confruntă cu o situaţie aparte, în ultimii ani, în condiţiile în care toate cazurile de muşcături de viperă con­semnate la tu­riştii care au fost pe traseele din Retezat au fost semnalate la mâini, şi nu la picioare, aşa cum ar fi de aşteptat. Să o lase în pace Şeful Serviciului Public Judeţean Sal­vamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat pentru AGERPRES, că expli­caţia cea mai plauzibilă pentru aceste situaţii ar fi că turiştii care au întâlnit vipere pe traseele din Retezat ar fi dorit să le facă poze cât mai de aproape, situaţie în care reptilele au reacţionat, cum este şi normal pentru un animal sălbatic. „În decursul anilor am avut destul de multe cazuri de muşcături de vipere la turişti, dar toate la membrele superioare. Aceasta nu înseamnă că lumea merge în mâini, ci, mai degrabă, că omul vrea să prindă vipera şi să facă poze cu ea. Nu este bine cum se procedează. Dacă vedem o viperă pe traseu, trebuie să o lăsăm în pace, pentru că ea se retrage printre stânci. Trebuie să avem grijă să nu o călcăm, să nu o deranjăm”, a sub­liniat şeful Salvamont Hunedoara. Potrivit acestuia, în judeţul Hunedoara viperele pot fi întâlnite de turişti în Ma­sivul Retezat, pe Dealul Cetăţii Deva, dar şi în zona montană de la graniţa cu ju­deţul Caraş-Severin, în Valea Jiului spre Băile Herculane, unde reptilele se încăl­zesc la soare, în pereţii stâncoşi. Se apără „În cazul viperelor trebuie să fim atenţi atunci când ajungem în golurile alpine, unde este soare şi sunt zone cu jneapăn. Alte locuri în care se pot întâlni viperele sunt poienile cu stâncărie multă. Foarte puţin le vom întâlni în pădure, la umbră”, a precizat Bodean. El a menţionat că după o noapte mai rece viperele ies la soare, pe stânci, pentru a se încălzi şi, de aceea, pre­zenţa acestora pe potecile umbroase este mai pu­ţin pro­babilă. De regulă, vi­perele nu a­tacă omul, ci se apără. „Viperele se apără. Dacă ai călcat-o din greşeală, ea se apără din reflex. Im­portant este să ne uităm în faţă când mergem pe potecă şi să avem grijă pe unde călcăm. Să purtăm un bocanc care să ne ţină şi glezna, să purtăm un pan­talon sau o jambieră, astfel încât să avem piciorul acoperit de la genunchi în jos. Prevenim astfel şi tot felul de muş­că­turi ale insectelor – pentru că păian­jenii pot da reacţii alergice – sau pe cele de căpuşe”, a spus şeful Salvamont Hu­nedoara. Tendințe periculoase Pe de altă parte, acesta atrage atenţia asupra unei tendinţe periculoase care se manifestă la anumite stâne, unde cio­banii au renunţat la rasele de câini tradiţionale, cum ar fi ciobănescul car­patin, şi preferă câini din rasele de talie mare, aduşi din alte părţi, dar care sunt mai greu de stăpânit. „S-au achiziţionat tot felul de câini ciobăneşti de talie mare, cum sunt kan­gal sau caucazian. Sunt câini care nu au legătură cu stânele tradiţionale româ­neşti şi sunt destul de greu de stăpânit, chiar şi de către proprietarii lor. E o problemă mare când te întâlneşti cu ei în zona montană şi am avut turişti muşcaţi de astfel de câini. Sunt mai periculoşi decât urşii, pentru că atacă în haită şi nu ştii cum să te aperi de ei în asemenea situaţii”, a explicat Ovidiu Bodean. El recomandă totuşi ca, preventiv, oamenii să aibă la ei un spray care se foloseşte de regulă pentru urşi, mai ales că unele stâne sunt situate în apropierea unor trasee turistice frecventate de turişti. În opinia şefului Salvamont Hune­doara, problema câinilor ciobăneşti din rasele de talie mare, nespecifice pentru ţara noastră, ar trebui soluţionată prin anumite norme care să ţină cont de numărul de oi existent la o stână. De asemenea, câinii din acele rase să aibă la un jujeu, bucata de lemn atârnată la gât care nu le permite să fugă după oameni sau animalele sălbatice din Retezat. „Cred că ar trebui să ne rezumăm la câinii ciobăneşti de rasă românească, cum ar fi ciobănescul carpatin, care nu sunt câini de atac, ci doar câini de pază, la stână”, a adăugat Bodean. (A.N.)