Înapoi la știri

Incendiatorul maşinii fostului primar al Vulcanului cere să fie reabilitat

1 oră în urmă
2 minute min
Simona Stan
Bărbatul a arătat judecătorilor că, după ce a fost eliberat din închisoare, și-a câștigat existența legal, s-a integrat în societate și nu a mai avut probleme cu legea. Voia 50.000 de euro Acesta a depus la Judecătoria Petroșani o cerere pentru reabilitare, dar instanța a decis pentru toamnă analiza dosarului. Instanţa a stabilit termen de judecată la data de 22.09.2026, cu citarea bărbatului și cu menţiunea de a depune la dosar dovezi privind achitarea despăgubirilor civile la care a fost obligat prin sentinţa penală. Individul din municipiul Vulcan a ajuns după gratii în urma unei răzbunări, acesta incendiind, în urmă cu circa 15 ani, una dintre maşinile familiei fostului edil al localității. A fost condamnat pentru distrugere şi şantaj, dar şi la achitarea sumei de 210.770 lei cu titlu de despăgubiri civile către Porsche România, societatea de la care era luat autoturismul în leasing. Potrivit rechizitoriului în baza căruia a fost condamnat, bărbatul încercase să obţină de la primar şi fiul acestuia, prin ameninţări, suma de 50.000 de euro. Pentru că nu a primit banii, la adăpostul nopţii, a incendiat maşina de lux. În fața anchetatorilor n-a spus niciodată mo­tivul pentru care a recurs la acest gest, dar a recunoscut infracțiunea comisă. (M.Gânju)
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Dezvoltare personală prin teatru pentru membrii Consiliului Copiilor Deveni

• Atelier organizat în cadrul inițiativei UNICEF „Localități Prietene ale Copiilor” Membrii Consiliului Copiilor Deveni au participat marți, 7 iulie, la atelierul de dez­voltare personală prin teatru „Descoperă-te prin expresie și joc”, organizat de Primăria Municipiului Deva, în parteneriat cu Asociația Culturală și de Tineret „Viziu­nea Z”, în cadrul inițiativei UNICEF „Lo­calități Prietene ale Copiilor”. Desfășurat în sala festivă a Colegiului Na­țional Pedagogic „Regina Maria” din Deva, atelierul le-a oferit tinerilor, oportunitatea de a se cunoaște mai bine, de a comunica mai ușor și de a-și dezvolta încrederea în sine prin intermediul jocului și al tehnicilor tea­trale.

Actualitate

DOSARE PENALE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI ÎN URMA UNOR CAZURI DE AMENINȚARE ȘI VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE

*DOSARE PENALE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI ÎN URMA UNOR CAZURI DE AMENINȚARE ȘI VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE* _Polițiștii din județul Hunedoara au intervenit în două cazuri distincte de violență și amenințare, în urma cărora au fost emise ordine de protecție provizorii, după ce evaluările de risc au indicat existența unui pericol iminent pentru persoanele vătămate. În ambele situații au fost întocmite dosare penale, iar cercetările continuă pentru stabilirea stării de fapt și dispunerea măsurilor legale._ *Dosar penal și ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de amenințare, la Petrila* La data de 6 iulie 2026, în jurul orei 18:00, o minoră de 17 ani, din orașul Petrila, s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Petrila și a sesizat faptul că, în cursul zilei de 5 iulie 2026, în jurul orei 19:23, ar fi fost contactată telefonic de o tânără de 18 ani, din aceeași localitate, care ar fi amenințat-o cu acte de violență pe fondul unor conflicte anterioare.

Actualitate

Persoană urmărită, depistată de jandarmi.

În data de 06.07.2026, în jurul orei 00:40, jandarmii din cadrul Detașamentului 6 au depistat o persoană urmărită în vederea reținerii pentru arestare sau extrădare, conform art. 26 din Regulamentul (UE) 2018/1862.

Actualitate

Pensionar băut și drogat cu medicamente, prins de polițiști

Bărbatul era confuz și le-a spus po­lițiștilor rutieri că merge la mun­că, pentru că este dimineață, asta în ciuda faptului că era noapte. Pen­sio­narul era și băut, iar agenții au des­co­perit că, înainte de a se îmbăta, a luat o cantitate mare de me­di­ca­mente și nu mai era conștient de ce se întâmplă cu el.

Acasa Recente Radio Județe