Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au efectuat 44 de percheziții în șase județe și în Ungaria, într-un dosar de fraudă informatică și spălare de bani cu un prejudiciu de 3,5 milioane lei, bani obținuți prin folosirea unor carduri bancare compromise, scrie Stiripesurse. Ramificații internaționale Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Satu Mare au efectuat 42 de percheziții domiciliare în județele Satu Mare, Sibiu, Cluj, Hunedoara, Maramureș și Brăila. Alte două percheziții au avut loc simultan în Ungaria, cu sprijinul autorităților judiciare ungare. Anchetatorii susțin că în cursul anului 2024, în județul Satu Mare, 7 persoane au constituit un grup infracțional organizat cu ramificații internaționale, în scopul obținerii de sume importante de bani prin inducerea în eroare a unor instituții bancare din străinătate. Potrivit DIICOT, gruparea acționa coordonat, utilizând documente false și echipamente informatice pentru a obține POS-uri (terminale de plată), folosite ulterior pentru introducerea datelor unor carduri bancare compromise. Sumele astfel obținute erau apoi „spălate” printr-o rețea de tranzacții bancare succesive, retrageri de numerar și transferuri către conturi aparținând unor persoane interpuse. În schema infracțională au fost atrase inclusiv firme care dețineau legal terminale POS, administratorii acestora fiind cooptați în procesarea tranzacțiilor frauduloase. Cardurile utilizate erau emise de bănci din SUA, China, Georgia, Thailanda, Singapore și alte state, iar operațiunile erau mascate ca tranzacții comerciale legitime. Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la aproximativ 3,5 milioane de lei. Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare. (A.N.)
Fostul parlamentar Cosmin Nicula a scris o rugăciune pentru Mihai Leu, aflat în stare critică la Spitalul Fundeni: Prietenul nostru. Hunedoreanul nostru. Campionul nostru. Doamne,Tu care ai pus în inima omului curajul și lupta dreaptă, Veghează-l pe Mihai, fiul Hunedoarei și campionul nostru de suflet. Întărește-l cu harul Tău, cum l-ai întărit în ring, Dă-i sănătate în trup, liniște în suflet și lumină în gând. Fii scut și pavăză în
.
Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma exploziei unei butelii de aragaz, neurmată de incendiu. eveniment care s-a produs. Explozia s-a produs în municipiul Brad, într-un apartament al unui bloc de locuințe aflat în apropierea unui cămin de îngrijiri persoane în vârstă. Sosite de urgență la fața locului, echipajele Secției de pompieri Brad au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor. Pompierii au constatat că
.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (S.A.E.S.P.) al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au pus în aplicare, ieri, două mandate de percheziție domiciliară pe raza orașului Hațeg și a comunei Densuș. Activitățile desfășurate de polițiști se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea S.A.E.S.P., care vizează săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe
.
Un bărbat din municipiul Petroșani a încercat să mituiască doi polițiști care-l anchetau pentru că a condus băut și a provocat un accident rutier. Individul le-a promis polițiștilor de la 20.000 de lei și până la 100.000 de euro, sume ce le-ar fi dat pentru a scăpa de dosarul penal. Pe lângă infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, bărbatul s-a ales și cu acuzația de dare de mită și este
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.