Sfânta Iulita și fiul ei, Sfântul Chiric, au trăit în vremea împăratului Dioclețian. Aceasta a rămas văduvă la scurt timp după ce fiul ei s-a născut și a fost nevoită să îndure persecuțiile împăratului împotriva creștinilor. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si a plecat din Iconia in Seleucia. Aici este arestata si dusa inaintea judecatorului sub acuzatia ca este crestina. Judecatorul, ca sa o faca sa-si lepede credinta in Hristos, l-a luat pe Chiric pe genunchi si i-a adresat cateva cuvinte. Chiric, desi avea doar trei ani, a strigat: „Eu sunt crestin si vreau cu mama mea!”. In urma acestor cuvinte, judecatorul l-a lovit pe Chiric cu piciorul, iar copilul s-a rostogolit pe treptele de piatra si si-a dat duhul. Dupa chinuri cumplite, Iulitei i s-a taiat capul. Moastele sfintilor mucenici Chiric si Iulita sunt facatoare de minuni. O parte din sfintele lor moaste se afla la Ohrida, in Biserica Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Vindecatoarea. Tot in aceasta zi, facem pomenirea: – Sfantului Cuvios Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; – Sfantului Vladimir, luminatorul Rusiei; – Sfantului Mucenic Lolian.
Procurorii olandezi cred că artefactele din tezaurul dacic furat din muzeul din Drets nu au fost topite și că suspecții le mai dețin. În rechizitoriul prezentat instanței nu se menționează nimic despre un client român care ar fi intenționat să cumpere tezaurul, așa cum a speculat presa olandeză, anunță Adevărul. Instanța din Assen va decide, în data de 30 iulie, dacă suspecții arestați de poliția olandeză în cazul jafului din
.
O femeie care a căzut accidental într-o râpă adâncă de 15 metri, sub vârful Păpuşa Mare (2.504 metri), din partea centrală a Masivului Retezat, a fost salvată sâmbătă după-amiază de salvamontiştii din judeţul Hunedoara, victima fiind preluată cu un elicopter de la locul accidentului. Potrivit Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, în urma incidentului femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral, motiv pentru care salvatorii au solicitat intervenţia unui elicopter de la
.
Premierul Ilie Bolojan (foto) a precizat că al doilea pachet de măsuri fiscale urmăreşte reforma societăţilor la care acţionar este statul român. Acestea trebuie să-şi reducă pierderile, să-şi modifice indicatorii de performanţă şi să obţină profituri. Potrivit prim-ministrului, „se va modifica legislaţia, astfel încât consiliile de administrație să aibă mai puţini membri, iar indemnizaţiile acestora să fie plafonate”, anunță Digi24. Tablou foarte prost Potrivit premierului, urmează noi măsuri pentru reducerea
.
O nouă variantă de Covid a apărut, cu simptome diferite, devenind rapid tulpina dominantă în multe părți ale lumii. Cele mai recente cifre ale Agenției britanice pentru securitate sanitară (UKHSA) arată că tulpina XFG, cunoscută sub numele de Stratus, se înmulțește rapid în Anglia, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat cu privire la prezența sa „în creștere rapidă” la nivel mondial, arată Stiripesurse. Pozitive OMS a avertizat că
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.