Tabără naţională de artă vizuală pentru persoane cu dizabilităţi, la Valea Crişului
Inapoi

Tabără naţională de artă vizuală pentru persoane cu dizabilităţi, la Valea Crişului

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Social
Fundaţia United by Music România, în parteneriat cu Fundaţia Creştină Diakonia, va organiza, în luna iunie, în localitatea Valea Crişului, o tabără artistică de cinci zile destinată persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Potrivit organizatorilor, TranzArt Camp 2025 îşi propune să sprijine dezvoltarea personală a participanţilor şi să contribuie la integrarea socială a acestora prin intermediul artei vizuale. Tabăra va avea loc în perioada 16-20 iunie a.c, iar participanţii vor lucra zilnic între şase şi opt ore în ateliere creative, împreună cu mentorii lor, în jurul temei „Samariteanul digital - milă şi comunitate în lumea modernă”. Organizatorii au precizat, într-o postare pe Facebook, că TranzArt Camp este mai mult decât un atelier artistic, este un „spaţiu de dialog şi incluziune prin limbajul universal al artei”. Tabăra se adresează persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din România care se exprimă prin arta vizuală, iar înscrierile sunt deschise până pe 30 mai. Taxa de participare este de 250 lei. Fundaţia Diakonia are o experienţă vastă în proiecte dedicate incluziunii persoanelor cu dizabilităţi, printre iniţiative numărându-se festivaluri de muzică şi concursuri de artă plastică. Aceasta administrează o unitate protejată şi un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi în Sfântu Gheorghe, precum şi un centru de terapie şi recreere în Valea Crişului. În plus, Diakonia a înfiinţat un centru de plasare pe piaţa muncii pentru persoanele cu dizabilităţi şi a implementat de-a lungul timpului mai multe programe de educare şi conştientizare menite să contribuie la acceptarea şi integrarea acestora în societate. Se încarcă...
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social

Pagina de facebook

-
-

Recente din hunedoara

-
-

17:06

Concediile medicale, la puricat!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a trimis în teritoriu Corpul de control al ministerului şi pe cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a verifica „în detaliu” situaţia concediilor medicale, având în vedere că anul trecut ar fi fost eliberate un milion de astfel de concedii, în condiţii care „par suspecte”. Imoral „O spun clar şi ferm: to­leranţă zero pentru fraudarea concediilor medicale! Am trimis Corpul
Image Description

16:59

Averile noului Guvern. Cine sunt cei mai bogați miniștri din Cabinetul Bolojan

Averile noilor membri ai Cabinetului Bolojan variază, de la proprietăți și conturi de milioane, la miniștri cu declarații de avere modeste, scrie Adevărul. Acționar în 20 de companii Ilie Bolojan (Premier) nu este între primii în clasamentul averilor, însă deține două terenuri și o casă în Vadu Crișului, precum și un apartament în Oradea. Are un autoturism Mercedes (2017), iar în conturi a strâns aproximativ 190.000 lei. A acordat un
Image Description

16:45

FRF a stabilit grupele și meciurile din faza regională a Cupei României, ediția 2025-2026

Federația Română de Fotbal a stabilit, prin tragere la sorți, programul fazei regionale a Cupei României, ediția 2025-2026, competiție aflată la al patrulea sezon de când are un nou format. Învingătoarele din fiecare județ, respectiv București joacă pentru șapte locuri în turul următor al Cupei, anunță Prosport. În grupe de câte trei Pentru asta, cele 42 de echipe au fost împărțite în grupe de câte trei formații, câte două în
Image Description

16:22

Cei mai nepricepuți hoți sunt din Hunedoara

Un recidivist alături de doi ado­les­cenți au încercat să spargă mai multe mașini în localitatea Simeria, dar de fiecare dată au fost prinși în flagrant. La prima tentativă de spargere au vizat două autoturisme, dar zgomotul provocat în încercarea de a le des­chide i-a dat de gol. Hoții au fost prinși când voiau să fure lucruri din mașini. Au făcut poteră să-i prindă Recidivistul împreună cu minorii um­blau pe străzi
Image Description

16:17

Jiul Petroșani abordează sezonul următor cu un nou antrenor. Alesul, cu experiență la nivelul Ligii 3

Jiul Petroșani se pregătește de un nou sezon în Liga 3, cu un nou staff tehnic. La echipă a venit un antrenor cu experiență la nivelul diviziei, Sorin Bălu (foto) (48 de ani), care ultima dată a pregătit echipa CSC Ghiroda și Giar­mata Vii. S-a despărțit de un club din Timiș În stagiunea trecută de Liga 3, în care a terminat pe locul 1 în play-out-ul Seriei 8, Jiul Petroșani
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:17

- Vrancea - Vrancea intră în cod portocaliu de instabilitate atmosferică!

Meteorologii au emis două atenționări – cod portocaliu – pentru mai multe județe din țară, printre care se numără și Vrancea, valabile pentru ziua de astăzi (vineri, 27 iunie) și mâine (sâmbătă, 28 iunie) Prima atenționare este valabilă pentru 27 iunie, ora 12.00 – 27 iunie, ora 19.00, când se anunță o instabilitate atmosferică accentuată: „În cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, precum și la munte vor fi
Image Description

11:17

- Cluj - Investiție distrusă în Mănăștur! Parkingul Negoiu, vandalizat la scurt timp după renovare. Locatarii cer măsuri urgente

La doar câteva luni după ce parkingul Negoiu din cartierul Mănăștur a fost complet renovat cu fonduri publice, clădirea a fost din nou vandalizată. Mai multe uși au fost distruse, iar liftul a fost serios deteriorat, susțin locuitorii zonei. Situația i-a determinat pe unii dintre ei să solicite Primăriei Cluj-Napoca luarea unor măsuri suplimentare de securitate. „Vă înaintez rugămintea de a analiza şi a lua în considerare posibilitatea implementării unui
Image Description

11:15

- Vrancea - Vrancea se află vineri sub Cod portocaliu de instabilitate. Se anunță vijelii și grindină

Meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu, valabilă și pentru Vrancea, în intervalul 12.00-19.00. Ei anunță instabilitate atmosferică accentuată. ”În cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, precum și la munte vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp, iar
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
hunedoara WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul hunedoara
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete