Înapoi la știri

Traian Felician Jude reales primar în comuna Balsa

12 Jun 2024
3 minute min
Andrei Miroslavescu

Traian Felician Jude reales primar în comuna Balsa

Cetățenii din comuna Balsa au ales stabilitatea la alegerile din 9 iunie, realegându-l pe Traian Felician Jude (PNL) în funcția de primar. Acesta a obținut un procent de 87% din voturi și intră în al doilea mandat de primar, după ce a fost anterior viceprimar timp de cinci mandate.

"Am fost ales cu 87 la sută, fiind la al doilea mandat de primar. Înainte, am fost viceprimar timp de 5 mandate. Pentru următorii patru ani, cetățenii au decis să am drum comun cu 7 consilieri de la PNL și 2 de la PSD," a declarat Traian Felician Jude.

Printre prioritățile noului mandat, primarul a menționat finalizarea proiectelor în curs și demararea unor noi investiții esențiale pentru comună. "Vreau să duc la îndeplinire planurile și proiectele pe care nu le-am finalizat în mandatul anterior. Sunt investiții la linia de start sau în desfășurare. Amintesc mai ales de cea câștigată prin Anghel Saligny, pentru modernizarea de drumuri, în sumă record de 100 miliarde vechi. Licitația e gata, dar o firmă cere lămuriri, așa că după ce trecem și peste etapa aceasta, ne apucăm de treabă. Până la jumătatea anului viitor, estimăm că vom termina lucrările."

În plus, primarul Jude a subliniat importanța realizării unor capele în comună. "A venit timpul să amenajăm capele. Am planificat pentru cinci sate, iar acest demers îl vom realiza din bani de la bugetul local. Oamenii au nevoie de condiții decente pentru a se putea ocupa de cele sfinte când au un deces în familie. Nu au unde să facă asta, doar acasă. Dar suntem în vremuri în care s-au schimbat multe, iar faptul că nu avem încă o astfel de locație atât de folositoare ne face să luăm măsuri și să punem capelele pe lista scurtă a punctelor investiționale. Plus altele," a adăugat primarul.

Traian Felician Jude își propune să continue dezvoltarea comunei și să îmbunătățească condițiile de viață pentru locuitorii săi.

Alte postari din Politica
Politica

Caravana Cărții Electronice de Identitate ajunge la Vălișoara

Cetățenii din Vălișoara vor avea ocazia să-și schimbe buletinul cu noua Carte Electronică de Identitate (CEI) pe 21 mai 2026, între orele 9:00-15:00, direct la sediul Primăriei, conform informațiilor oferite de primarul comunei, Camelia Bedea. Acest serviciu va fi gratuit și nu va mai necesita deplasarea la SPCLEP Brad.

Politica

Primarul anunță o zi specială pentru copii la Șoimuș

Primarul comunei Șoimuș, Mihai Irimie, a declarat că 1 iunie va fi o zi magică pentru copii. Conform mesagerulhunedorean.ro, Asociația Familiilor din Comună Șoimuș organizează evenimente special concepute pentru cei mici, începând cu ora 17:00.

Politica

Nedeile tradiționale din comuna Lelese unesc comunitatea și conservă tradițiile

Nedeile sunt sărbători arhaice ce urmează reguli nescrise, având un rol esențial în comunitatea din comuna Lelese. Aceste evenimente, dedicate sărbătorilor agricole și hramurilor bisericești, sunt puncte de întâlnire care păstrează portul popular, muzica și dansurile specifice, unind sufletele celor prezenți.

Acasa Recente Radio Județe