Ieri, procurorii au ridicat de la sediul Primăriei comunei Șoimuș mai multe documente. Asta, după ce luna trecută, mascații au descins aici, anchetatorii efectuând percheziții într-un dosar privind lucrările de infrastructură din comuna condusă de Mihai Irimie. Abuz în serviciu „În fapt, s-a reţinut că, în perioada ianuarie – iulie 2023, reprezentanţi ai comunei Şoimuş, județul Hunedoara, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod defectuos şi cu încălcarea legii, în baza unor înscrisuri depuse de executantul unor lucrări care nu reflectau realitatea faptică şi fără a cere verificarea prealabilă a realizării lucrărilor contractate, ar fi dispus plata sumei de 89.554,77 lei către o societate, fără ca lucrările având ca obiect ‘Reparaţie pod şi zid de sprijin în Boholt lângă gospodăria nr. 22’ să fi fost realizate integral, cauzând astfel un prejudiciu comunei Şoimuş şi totodată un folos necuvenit pentru societatea care ar fi trebuit să realizeze lucrările”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, transmis joi Agerpres. Procurorul de caz şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Hunedoara au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară în cauza penală în care se desfăşoară cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, detaliază sursa citată. „La acest moment cercetările se desfăşoară în această cauză in rem în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi de drept şi pentru stabilirea răspunderii penale, nefiind dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de vreo persoană”, precizează Parchetul. Acţiunea poliţiştilor şi procurorilor face parte din cadrul Operaţiunii JUPITER, desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, se arată într-un comunicat. (S.P.)
Magdalena Șerban Seceta nu întreabă pe nimeni dacă e pregătit. La ora actuală, foarte multe zone din țară și implicit din județul nostru suferă din pricina lipsei apei în fântâni, în râuri și pârâuri, iar izvoarele sunt și ele afectate. La Vălișoara, au început problemele, de curând. Incluși în Masterplanul Apa Prod ,,Am avut un singur caz problematic și am dus apă cu cisterna, pentru a veni în sprijin. Dar
.
Am depus două amendamente importante la legea fiscală Bolojan. În calitate de deputat AUR de Hunedoara, am considerat că este datoria mea morală și politică să intervin în fața unui pachet legislativ care lovește în cei mai vulnerabili dintre noi. Pentru că bunicii noștri nu pot fi sacrificați în numele unui buget! Pentru că peste 70% dintre pensionari trăiesc deja la limita subzistenței! Pentru că aceste firme țin în viață
.
Mai mult de o treime dintre români sunt în total dezacord cu activitatea președintelui Nicuşor Dan (foto), în timp ce mai puțin de 30% se declară total de acord, arată cel mai recent Barometrului INSCOP Research, realizat în perioada 20-26 iunie, anunță Realitatea.Net. USR 35.9% dintre cei chestionați s-au declarat în total dezacord cu activitatea noului președinte, în timp ce doar 29.7% dintre români sunt total de acord. Alți 5.9%
.
Magdalena Șerban Nimic nu se schimbă, totul e dictat ,,Ce curaj! Ce demnitate! Guvernul României, condus cu mână de catifea de Ilie Bolojan, a reușit performanța de a „pedepsi” industria jocurilor de noroc… mângâind-o pe creștet și spunându-i stați liniștiți, nu vă atinge nimeni. Așa-zisa taxare drastică promisă cu surle și trâmbițe s-a dovedit a fi, în stil clasic românesc, o nouă piesă de teatru ieftină, cu final fericit –
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.