Înapoi la știri

Administrația locală din Deva oferă oportunități pentru ca locuitorii să rămână acasă

06 Jun 2024
4 minute min
Cristina Preda
"Domnule Lucian Rus, mai este foarte puțin până la încheierea campaniei elec­torale. Care este senzația pe care v-a creat-o perioada despre care vorbim? Campaniile electorale sunt în general imaginea în oglindă a modului în care înțelegem să respectăm comunitățile și adversarii politici. Eu am vorbit în aceas­tă campanie doar despre ceea ce vrem noi să facem pentru Deva, cu ce resurse umane, logistice și financiare putem să facem asta și mai ales discutând onest cu devenii, în cât timp putem să facem aceste lucruri. Așadar, îmi este greu să mă pronunț cu privire la senzații. M-am întâlnit în ultimul timp cu mii de oameni și am discutat despre ceea ce trebuie făcut imediat pentru ca Deva să iasă din acest model al pașilor mici în raport cu dezvoltarea. M-am întâlnit cu deveni care își așteaptă în fiecare vineri copii să vină de la universități din țară, cu antreprenori care își doresc un parc industrial în Deva, cu tineri care vor mai multe oportunități la ei acasă, cu locuitori ai municipiului Deva care își doresc cartiere funcționale și adaptate nevoilor specifice. Așadar convingerea mea e că dincolo de trebuie să facem, stă capacitatea noastră de a decide, în 9 iunie, despărțirea definitivă de un anumit mod de a face administrație. Se poate mai mult, se poate mai bine, se poate mai aplicat și aceste aspecte nu sunt senzații, ci concluziile clare ale unui pro­gram de guvernare locală pe care l-am prezentat în fiecare zi, acolo unde con­tează cu adevărat, în fiecare cartier al municipiului Deva. Domnule Lucian Rus, cum au privit oamenii ideile pe care le-ați prezentat în această campanie electorală? Bucuria mea și a colegilor mei a fost legată de faptul că devenii au participat în număr mare la fiecare întâlnire cu noi menționând importanța consultării cu ei și dorința de a pune cât mai repede în aplicare ideea bugetului participativ. Am discutat despre școli, creșe, grădinițe, terenuri de sport între blocuri, parcări funcționale, parc industrial, curățenie, politica de taxe locale, generând, ceea ce am spus încă de la începutul cam­paniei electorale, ideea că Deva este acasă și că avem o responsabilitate co­mună față de aces
Alte postari din Politica
Politica

Caravana Cărții Electronice de Identitate ajunge la Vălișoara

Cetățenii din Vălișoara vor avea ocazia să-și schimbe buletinul cu noua Carte Electronică de Identitate (CEI) pe 21 mai 2026, între orele 9:00-15:00, direct la sediul Primăriei, conform informațiilor oferite de primarul comunei, Camelia Bedea. Acest serviciu va fi gratuit și nu va mai necesita deplasarea la SPCLEP Brad.

Politica

Primarul anunță o zi specială pentru copii la Șoimuș

Primarul comunei Șoimuș, Mihai Irimie, a declarat că 1 iunie va fi o zi magică pentru copii. Conform mesagerulhunedorean.ro, Asociația Familiilor din Comună Șoimuș organizează evenimente special concepute pentru cei mici, începând cu ora 17:00.

Politica

Nedeile tradiționale din comuna Lelese unesc comunitatea și conservă tradițiile

Nedeile sunt sărbători arhaice ce urmează reguli nescrise, având un rol esențial în comunitatea din comuna Lelese. Aceste evenimente, dedicate sărbătorilor agricole și hramurilor bisericești, sunt puncte de întâlnire care păstrează portul popular, muzica și dansurile specifice, unind sufletele celor prezenți.

Acasa Recente Radio Județe