Consiliul concurenței anchetează lanțuri de magazine pentru practici abuzive față de furnizori
Update cu 1 zi în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Cristina Preda
Consiliul concurenței anchetează lanțuri de magazine pentru practici abuzive față de furnizori
Consiliul Concurenței a început o anchetă în cazul mai multor supermarketuri, suspectate că aplică practici autoritare față de producătorii de lapte și lactate. Autoritatea a inspectat șase lanțuri comerciale, căutând dovezi privind eventuale nereguli în relația cu furnizorii.
Din investigațiile preliminare reiese că aceste magazine nu respectă termenele legale de plată pentru produse perisabile și cer bani pentru listarea produselor. „Indiciile preliminare identificate diferă de la un retailer la altul și vizează, printre altele, posibile practici precum nerespectarea termenelor de plată ... impunerea furnizorilor unor plăți pentru listarea produselor”, explică instituția.
Potrivit digi24.ro, autoritatea menționează că se investighează și dacă lanțurile de magazine aplică termene de reziliere mai scurte decât cele legale sau folosesc presiuni comerciale abuzive asupra furnizorilor. Legea nr. 81/2022 are rolul de a preveni astfel de practici în sectorul agricol și alimentar.
Dacă se confirmă încălcarea legii, retailerii riscă amenzi de până la 600.000 de lei sau 1% din cifra de afaceri, potrivit Consiliului Concurenței. Autoritatea anunță o vigilență sporită în monitorizarea comerțului pentru protejarea furnizorilor și a consumatorilor.