Capacitățile strategice din România rămân neschimbate, anunță ministrul Apărării
Update cu 7 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Capacitățile strategice din România rămân neschimbate, anunță ministrul Apărării
Ionuț Moșteanu a confirmat că sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu și baza aeriană de la Câmpia Turzii își păstrează funcționalitatea integrală, în contextul retragerii unor soldați americani de pe teritoriul României. Totodată, baza Mihail Kogălniceanu va continua să fie dezvoltată, menținând un grup de luptă aerian activ.
Ministrul Apărării a informat că decizia Statelor Unite face parte dintr-o strategie mai amplă și a fost comunicată oficial luni și marți. „Mesajele au fost transmise de-a lungul ultimelor luni la nivel public, chiar și acum două săptămâni, la nivelul NATO”, a explicat Ionuț Moșteanu la o conferință de presă.
Un număr de aproximativ 1.000 de soldați americani vor rămâne în continuare în România, în special la Deveselu și Câmpia Turzii, însă brigada de luptă rotativă de la Mihail Kogălniceanu va fi retrasă, a precizat ministrul. Situația a fost analizată și în contextul consolidării poziției europene pe Flancul de Est, conform digi24.ro.
Moșteanu a subliniat importanța continuării investițiilor naționale în echipamente și personal militar. „Principala forță pentru apărarea securității României și asigurarea fiecărui cetățean este Armata Română”, a adăugat el, reafirmând parteneriatul solid cu Statele Unite, care rămân un aliat important în dezvoltarea capacităților militare ale țării noastre.