Avioane poloneze şi aliate au fost ridicatede la sol, sâmbătă, pentru a proteja spaţiul aerian polonez din cauza unei ameninţări cu atacuri cu drone în Ucraina învecinată. A fost închis un timp și aeroportul din oraşul Lublin, din estul Poloniei, potrivit autorităţilor. ACTUALIZARE 19.56 „Spațiul aerian de deasupra regiunii noastre a fost redeschis, iar operațiunile de zbor sunt în desfășurare”, arată o postare pe pagina de Facebook a aeroportului din Lublin. Știrea inițială Comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze a declarat că avioanele au participat la o operaţiune în apropierea graniţei cu Ucraina „pentru a asigura securitatea spaţiului nostru aerian”, notează Reuters preluată de Agerpres. Citește și: Dronă depistată în spațiul aerian al României: două avioane F-16 mobilizate. RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea „Aceste acţiuni sunt de natură preventivă şi vizează securizarea spaţiului aerian şi protejarea cetăţenilor, în special în zone adiacente zonei ameninţate”, a precizat comandamentul în comunicat. Acesta nu a menţionat nicio încălcare a spaţiului aerian polonez. Citește și: Coadă la antrenamentele militare voluntare din Polonia. Gesturi disperate de teama unei agresiuni a Rusiei Cu trei zile în urmă, Polonia a doborât drone ruse în spaţiul său aerian, cu sprijinul unor aeronave militare ale aliaţilor săi din NATO. Rusia a declarat că nu a vizat Polonia, aminteşte Reuters. Agenţia poloneză de navigaţie aeriană a anunţat că aeroportul din Lublin şi o zonă controlată din jurul aeroportului au fost închise operaţiunilor de zbor, sâmbătă. Citește și: Ministrul Apărării: Cred că Rusia nu va ataca un stat NATO. Când ataci un stat NATO, toate statele NATO vor intra în război cu Rusia
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.