Un fost ministru moldovean, suspectat de participare la ştergerea unor notiţe roşii ale Interpol, a fost inculpat în Franţa
Inapoi

Un fost ministru moldovean, suspectat de participare la ştergerea unor notiţe roşii ale Interpol, a fost inculpat în Franţa

Postat pe 19 Jul 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Un fost ministru moldovean al justiţiei, Vitalie Pîrlog, este acuzat că a ajutat la ştergerea notificărilor roşii ale Interpol, astfel încât fugari de rang înalt să poată scăpa de justiţie. Politicianul în vârstă de 50 de ani, care a fost arestat în Emiratele Arabe Unite la mijlocul lunii iunie, a fost extrădat şi inculpat vineri în Franţa. Vitalie Pîrlog, care este şi fostul preşedinte al comisiei de control al dosarelor din cadrul Interpol, a fost arestat în Emiratele Arabe Unite la 15 iunie în legătură cu un mandat internaţional de arestare emis pe numele său de Franţa la sfârşitul lunii ianuarie 2025. Fostul ministru, în vârstă de 50 de ani, a fost extrădat vineri la Paris, a declarat o sursă judiciară pentru AFP, potrivit News.ro. Vitalie Pîrlog este suspectat că ar fi ajutat suspecţi să obţină statutul de solicitant de azil în Republica Moldova pentru a beneficia de suspendarea avizului roşu, potrivit unei surse apropiate cazului. Potrivit sursei judiciare, el a fost pus sub acuzare pentru înşelăciune în bandă organizată, folosirea unui document administrativ fals pentru a procura impunitatea autorului unei infracţiuni, trafic de influenţă pasiv al unui funcţionar public străin, corupere activă în bandă organizată a unui funcţionar public străin şi sustragerea de la arestarea sau cercetarea unui infractor. Suspectul a solicitat o amânare a prezentării sale în faţa unui judecător de libertate şi custodie, care va trebui să decidă în scurt timp dacă îl va încarcera sau îl va lăsa în libertate. În aşteptarea acestei dezbateri, el a fost încarcerat, potrivit sursei judiciare. „Emiterea acestui mandat de arestare este de neînţeles, deoarece domnul Pirlog însuşi a comunicat adresa sa din Emirate Parchetului Naţional Financiar” şi a declarat „că aşteaptă citaţia sa pentru a fi interogat în modul prevăzut de convenţiile internaţionale”, a declarat avocatul său, Emmanuel Marsigny, pentru AFP. „Domnul Pirlog nu este cu siguranţă cineva care a dorit să scape de justiţie, dimpotrivă”, a insistat Marsigny. Ancheta a început la 25 august 2023 pe baza informaţiilor furnizate de Interpol, conform declaraţiei procurorului financiar naţional Jean-François Bohnert, care a dezvăluit afacerea în iunie 2024. Interpol a precizat că, în urma detectării unei tentative de „deturnare” a operaţiunilor sale „într-un număr redus de cazuri” pentru a „bloca şi şterge notificările roşii”, funcţionarii Interpol au „luat măsuri interne imediate” şi au „denunţat faptele autorităţilor” din Franţa. O anchetă judiciară privind suspiciunile sale de corupţie în cadrul Interpol, care îşi are sediul la Lyon, a fost apoi deschisă la începutul anului 2025. Primele cercetări efectuate de Oficiul Central Anticorupţie francez (OCLCIFF) au relevat că „un grup de persoane de naţionalităţi diferite (erau) suspectate că au pus la punct un sistem de corupţie pentru a permite fugarilor să blocheze şi să şteargă notificările roşii care îi vizau, prin plata de mită către funcţionari publici, în special în Republica Moldova”, raportase Bohnert. Sumele acestor mite ar putea ajunge la „câteva milioane de dolari”, a declarat procurorul financiar. O sursă apropiată cazului a declarat pentru AFP că unii dintre aceşti fugari făceau parte din crima organizată. O a doua sursă apropiată cazului a subliniat că suspecţii care ar fi putut beneficia de acest sistem erau de toate naţionalităţile şi dispuneau de resurse financiare importante. Potrivit secretarului general al Interpol, Jürgen Stock, suspiciunile se referă la „un număr mic de notificări roşii” din cele 70 000 emise de organizaţie. Printre persoanele care ar fi putut beneficia de eliminarea acestei notificări roşii se numără francezul Tarik Kerbouci, alias „Bison”, căutat pentru implicarea sa în livrarea a 3,3 tone de cocaină într-un port italian cu destinaţia Marsilia. Potrivit unei surse apropiate cazului, cel puţin un alt mandat de arestare a fost emis de către judecătorul de instrucţie. În afară de Pîrlog, alte personalităţi solicitate de Franţa au fost predate în ultimele luni de Emiratele Arabe Unite, cel mai recent fiind Abdelkader Bouguettaia, cunoscut sub numele de „Bibi”, un important traficant de droguri.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din hunedoara

-
-

17:03

Primarul Dan Bobouțanu: Insistăm! Ducem mai departe procedurile pentru un stadion nou la Hunedoara!

Ieri, la sediul Companiei Naţionale de Investiţii, în prezenţa domnului Gabriel Diaconu (şeful Unităţii de Supervizori din cadrul CNI), a avut loc o nouă întâlnire de lucru a repre­zen­tanţilor Primăriei Hunedoara cu membrii echipei de proiectare tehnică a noului stadion din oraşul nostru. S-a discutat pe tema mai multor detalii şi variante de soluţii, astfel încât, la faza de predare a proiectului tehnic, stadionul să fie unul modern, co­respunzător cu
Image Description

16:59

Marile proiecte de investiții, blocate

Situația economică dificilă a Ro­mâniei este deja cunoscută, dar mai puțin cunoscut este ceea ce se în­tâmplă în birourile mai mici sau mai mari de la Guvern. În ultimele 3 luni, perioadă în care România a avut și Guvern interimar, totul s-a blocat în țara noastră. La fiecare schimbare de Guvern lucrurile sunt blocate, pentru că fiecare așteaptă să vadă cine vine, cine pleacă. Acum, însă, situația este mult mai
Image Description

16:55

Gala Internațională de Box la Deva – România vs. Italia

Pe 4 septembrie, Sala Sporturilor din Deva devine ringul unde pasiunea pentru box și spiritul competițional se întâlnesc într-un spectacol de ex­cepție. Federația Română de Box, Asociația Județeană de Box Hunedoara și Pri­mă­ria Municipiului Deva vă invită la o con­fruntare de nivel internațional între sportivii din România și Italia. Data: 4 septembrie Ora de start: 18:00 Locație: Sala Sporturilor din Deva Intrarea: Liberă (în limita locurilor disponibile) Vino să susții
Image Description

15:48

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara: Eu și echipa mea am ales să construim

Constat, din nou, că un demers cultural major pentru județul Hunedoara și pentru patrimoniul național, unic în România, este folosit drept pretext pentru atacuri personale și campanii de dezinformare. Amplu proces Așa-zisele acuzații privind „distrugerea” Amfiteatrului roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa sunt complet nefondate și reprezintă o încercare cinică de a compromite o investiție realizată cu profesionalism și cu avizele tuturor instituțiilor competente din domeniul patrimoniului. Este regretabil, dar
Image Description

14:16

Tehnologia 5G+ de la Orange ajută la digitalizarea Municipiului Deva

Locuitorii din Deva au începând de anul acesta acces la tehnologia 5G/5G+ prin serviciile Orange. Aducerea municipiului pe harta celei mai puternice tehnologii de conectivitate mobilă face parte din inițiativa companiei de a digitaliza România. 5G/5G+ înseamnă acces la o rețea mult mai rapidă, mai stabilă și mai eficientă, atât acasă, cât și pe drum sau în zonele aglomerate. Acest nou avans vine ca o confirmare în plus a faptului
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:13

- Botosani - Bătrânețe în pușcărie! Un bărbat din Botoșani are 72 de ani și va sta cel puțin doi ani în închisoare

Un bărbat din judeţul Botoșani, care are vârsta de 72 de ani, va sta după gratii timp de peste doi ani, în baza uni decizii adoptate, luni, de Judecătoria Săveni. Botoșăneanul a fost găsit vinovat într-un dosar în care era acuzat de violare de domiciliu, faptă pe care ar fi săvârșit-o pe 12 aprilie 2024. Pedeapsa vine după ce, la începutul acestui an, bătrânul primise o altă condamnare pentru tentativă
Image Description

20:11

- Bistrita - Femeie rănită într-un accident produs între Ilva Mică și Strâmba

În accidentul petrecut vineri dimineață au fost implicate două mașini. O femeie a suferit politraumatisme și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare, informează ISU Bistrița-Năsăud. ”Un autoturism condus de o femeie de 26 de ani, din Poiana Ilvei, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 50 de ani, din Ilva Mică. În urma accidentului, o pasageră din autoturismul condus de
Image Description

20:09

- Gorj - O cunoscută brunetă din Gorj a rămas fără mașina de lux, după ce autoturismul a ajuns pe mâna cămătarilor

Florin Salam se confruntă din nou cu dificultăți financiare, potrivit unor surse apropiate artistului. Cunoscutul cântăreț de manele ar fi pierdut o sumă considerabilă la jocuri de noroc, ceea ce ar fi dus la o nouă confruntare cu persoane implicate în activități de cămătărie. Sursele indică faptul că, într-o singură noapte, ar fi fost pierduți aproximativ 1,2 milioane de euro, sumă care a avut consecințe directe asupra bunurilor sale de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
hunedoara WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul hunedoara
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete