Germania majorează salariul minim pe economie în două etape, până în 2027
Inapoi

Germania majorează salariul minim pe economie în două etape, până în 2027

Postat pe 29 Oct 2025

Update cu 3 zile în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Germania majorează salariul minim pe economie în două etape, până în 2027

Guvernul federal german a hotărât miercuri creșterea salariului minim la 13,90 euro brut pe oră începând cu 1 ianuarie 2026 și ulterior la 14,60 euro brut pe oră în ianuarie 2027. Actualul nivel al salariului minim este de 12,82 euro pe oră.

Peste șase milioane de angajați vor beneficia de această majorare, acoperind toți cei care în prezent câștigă sub 13,90 euro pe oră, a informat purtătorul de cuvânt al guvernului condus de cancela­rul Friedrich Merz.

Odată cu atingerea nivelului de 14,60 euro în 2027, salariul minim va înregistra o creștere de circa 40% față de nivelul din 2015, când a fost introdus pentru prima dată acest salariu minim în Germania. De atunci, salariul minim a fost majorat de patru ori, notează agenția EFE.

Creșterea salariului minim a fost decisă în ciuda opoziției patronatelor și în baza recomandării Comisiei pentru Salariul Minim, unde reprezentanții angajaților și patronatelor au avut discuții aprinse. Potrivit digi24.ro, social-democrații, care fac parte din coaliția de guvernare alături de conservatori, au promis în campania electorală o majorare a salariului minim la 15 euro pe oră.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Județe