Fostul premier canadian Justin Trudeau, văzut luând masa împreună cu cântăreața americană Katy Perry, la Montreal
Inapoi

Fostul premier canadian Justin Trudeau, văzut luând masa împreună cu cântăreața americană Katy Perry, la Montreal

Postat pe 31 Jul 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Fostul premier canadian Justin Trudeau, care în 2023 a anunţat că se desparte de soţia sa, şi cântăreaţa Katy Perry au fost văzuţi luând cina împreună în Montreal săptămâna aceasta, scrie The Associated Press preluată de News.ro. Fostul premier a fost văzut apoi la concertul de miercuri al artistei. Samantha Jin, consultant în comunicare al restaurantului Le Violon, a confirmat că fostul prim-ministru canadian şi cântăreaţa au petrecut aproximativ două ore în restaurantul de lux, luni seara. Fotografiile întâlnirii publicate de TMZ au dat naştere speculaţiilor privind o posibilă idilă. Samantha Jin a spus că nici personalul, nici alţi clienţi nu s-au apropiat de ei pentru a le face vreo fotografie. „Am avut impresia că erau puţin mai relaxaţi”, a spus ea. Jin a adăugat că nu au existat semne ale vreunei relaţii romantice, menţionând: „Nu au existat semne vizibile de afişare publică a sentimentelor sau altceva”. Ştirea despre cina celor doi a apărut pentru prima dată pe TMZ, site specializat în informaţii despre celebrităţi, care a publicat un videoclip cu Trudeau şi Perry având o conversaţie animată la restaurant. Perry s-a despărţit recent de partenerul ei de lungă durată, actorul Orlando Bloom, şi se află în turneu, cu opriri la Ottawa - marţi, Montreal - miercuri, Quebec - vineri şi două date la Toronto săptămâna viitoare. De altfel, potrivit TMZ, fostul prim-ministru canadian a fost văzut miercuri seara la concertul cântăreţei. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Trudeau şi fosta sa soţie, Sophie Grégoire, s-au separat în 2023. În timpul cinei, a spus Jin, agenţii de securitate au supravegheat situaţia de la bar, iar cei doi au avut un meniu care a inclus o serie de aperitive, printre care ton, tartar de vită, homar şi sparanghel, iar felul principal a fost miel. Jin a spus că bucătarul, Danny Smiles, s-a oprit la masa lor pentru a-i saluta, iar înainte de a pleca, distinşii oaspeţi au intrat în bucătărie pentru a mulţumi echipei. Purtătorii de cuvânt ai lui Trudeau şi Perry nu au răspuns imediat la solicitarea de comentarii. Trudeau şi-a anunţat demisia la începutul acestui an, după ce aproape un deceniu s-a aflat la putere. Tatăl său, regretatul prim-ministru Pierre Trudeau, era celibatar când a devenit prim-ministru. A avut relaţii cu actriţele Barbra Streisand şi Kim Cattrall şi s-a căsătorit cu o femeie de 22 de ani în timp ce era în funcţie, la vârsta de 51 de ani. Născută şi crescută în California, Perry a fost nominalizată de 13 ori la premiile Grammy. Ea a contribuit la apariţia sunetului pop al anilor 2000, devenind rapid una dintre cele mai bine vândute artiste din toate timpurile datorită melodiilor sale. A lansat şapte albume de studio, dintre care cel mai cunoscut este Teenage Dream, din 2010. Albumul a produs cinci melodii care au ajuns pe locul 1, egalând recordul stabilit de albumul Bad al lui Michael Jackson din 1987.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din hunedoara

-
-

16:47

Ministrul Educației: Nu mai sunt bani de salarii

Învățământul românesc trece printr-o situație grea. Într-o perioadă în care s-a tot vorbit despre reconstrucție și despre reforme care transforme școala din România, Daniel David, ministrul Educației, a explicat că în actuala configurație, nu mai există suficienți bani pentru a plăti salariile din educație și bursele până la finalul anului. Soluții viabile În aceste condiții, începerea anului școlar stă sub semnul întrebării, în situația în care, până atunci, nu se
Image Description

16:25

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: achiziţii de lux în Senatul României, în timp ce românii sunt îndemnaţi să „strângă cureaua”

Magdalena Șerban Se pare că în ciuda măsurilor de tăiere a finanțărilor pentru proiec­tele de investiții, invocându-se si­tua­ția bugetară curentă precară și într-un context general în care ro­mânii sunt puși sub lupa banilor, iar dezvoltarea României înseamnă o cheltuială mult prea grea pentru guvernanți, Senatul își face de cap și face achiziții de lux. Cum? Ne ex­plică deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan (foto). Peste un milion de lei pe răsfăț
Image Description

16:14

Bărbat amendat pentru că a anunţat la Poliţie o crimă pe care nu a săvârşit-o

Un bărbat de 41 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost amendat de poliţişti cu 8.000 de lei după ce, joi dimineaţa, a sesizat Poliţia afirmând că ar comis o crimă, verificările ulterioare demonstrând că fapta semnalată nu se ­confi­rmă. 8.000 de apeluri la 112 „În urma intervenţiei rapide a poliţiştilor şi a verificărilor e­fectuate, s-a constatat că fapta semnalată nu se con­firmă. Bărbatul în cauză, în vârstă de 41
Image Description

16:12

Un bărbat a căzut într-o prăpastie peste 20 de metri; victima, transportată cu elicopterul la Timişoara

Un bărbat de 38 de ani care se afla, joi, la cules de ciuperci în zona Cimpa, de lângă oraşul Petrila, a suferit multiple traumatisme după ce a alunecat şi a căzut peste 20 de metri într-o prăpastie, el fiind transportat cu un elicopter la spital. Pentru salvarea victimei, la faţa locului au intervenit salvamontiştii din Parâng, ajutaţi de pompieri militari din cadrul Detaşamentului din Petroşani. „Bărbatul a alunecat şi
Image Description

16:35

Contul de Facebook al administraţiei din Râu de Mori, plin de postări pentru cetăţeni

Magdalena Șerban Cine nu înțelege că mediul online este principala pârghie de comuni­care, mai ales dacă informația trebuie trans­misă rapid, pierde trenul lumii moder­ne. E valabil în special pentru instituțiile publice și cu precădere pentru admi­nis­trațiile locale. Primă­ria Comunei Râu de Mori știe că fără cont pe rețe­lele de socializare află poate prea târ­ziu doleanțele cetățe­nilor săi. Așa că Face­book a devenit un asistent de bază. Rapid și confortabil Pe
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:19

- Timis - Peste 80 de intervenții în 24 de ore pentru pompierii timișeni

În ultima zi din luna iulie, pompierii din județul Timiș au avut parte de o zi foarte aglomerată. Au fost chemați să intervină la peste 80 de situații de urgență. Cele mai multe intervenții au fost ale echipajelor SMURD, care au acordat ajutor medical în 69 de cazuri. 65 de adulți și 2 copii au primit îngrijiri la fața locului. Pompierii au intervenit și la 5 accidente rutiere, unde au
Image Description

11:16

- Cluj - Program surpriză la ghișeele permiselor și înmatriculărilor din Cluj: Vezi când poți merge ca să eviți aglomerația!

Instituția Prefectului – Județul Cluj a anunțat modificarea programului de lucru cu publicul la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Cluj. Noul orar a intrat deja în vigoare și se aplică atât sediului central din Cluj-Napoca, cât și punctelor de lucru din Câmpia Turzii și Dej. Program la sediul din Cluj-Napoca: Ghișeu relații cu publicul, eliberări certificate de înmatriculare, numere și permise: Program la sediile
Image Description

11:15

- Vrancea - VIDEO Femeie filmată în timp ce distrugea lămpile din centrul orașului Odobești

O femeie din Odobești a considerat de cuviință că lămpile din giratoriul amplasat în centrul orașului sunt inutile, deci trebuie distruse. Nu știm ce a stat la baza acestui raționament însă, la adăpostul întunericului, când credea că nu o vede nimeni, femeia s-a dedat în voie la acte reprobabile de vandalism. După cum se poate vedea mai jos, în imaginile surprinse de camerele de supraveghere, individa a luat la șuturi
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
hunedoara WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul hunedoara
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete