30 de avioane militare chineze, detectate în jurul Taiwanului în doar 24 de ore
Inapoi

30 de avioane militare chineze, detectate în jurul Taiwanului în doar 24 de ore

Postat pe 03 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
30 de avioane militare chineze au fost detectate în decursul ultimelor 24 de ore în jurul Taiwanului, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Taipei, aceasta fiind una din cele mai importante desfăşurări din acest an. Taiwanul este o insulă autonomă pe care Beijingul o revendică drept parte a teritoriului său şi asupra căreia vrea să preia controlul într-o zi chiar şi cu forţa dacă este necesar, notează AFP, potrivit Agerpres. 26 de avioane chineze au pătruns în Zona de identificare a apărării aeriene (Adiz) a insulei, a precizat ministerul taiwanez. La 22 martie, Taiwanul a detectat 36 de avioane de război chineze în jurul insulei într-un interval de 24 de ore, recordul în acest an. Recrudescenţa incursiunilor aparatelor chineze se înscrie în ceea ce experţii numesc strategia „zonei gri”, altfel spus acţiuni de intimidare care nu merg până la acte de război ca atare. Aceste acţiuni s-au intensificat de la alegerea în 2016 a preşedintei Tsai Ing-wen, care consideră Taiwanul ca „deja independent” de facto, o linie roşie pentru Beijing. Dar Tsai urmează să cedeze locul la 20 mai actualului vicepreşedinte, Lai Ching-te, membru al Partidului Democrat Progresist (DPP), la fel ca ea. Învingător în alegerile prezidenţiale din 13 ianuarie, Lai Ching-te este de asemenea un susţinător al unei linii ferme faţă de Beijing. Preşedintele american Joe Biden a cerut „pace şi stabilitate” în jurul insulei în cursul unei convorbiri telefonice purtate cu omologul său chinez, Xi Jinping. „Problema Taiwanului este prima linie roşie de netrecut în relaţiile sino-americane”, i-a transmis Xi Jinping, potrivit propriilor declaraţii citate de agenţia de presă oficială chineză Xinhua. Statele Unite nu cer independenţa Taiwanului, dar îi furnizează sprijin militar şi se opun oricărei schimbări a statu quo-ului insulei prin forţă, notează AFP. Separat, guvernul de la Beijing a declarat că acordă o atenţie deosebită cutremurului cu magnitudinea de 7,3 grade care a zdruncinat Taiwanul şi evoluţiei situaţiei şi este dispus să ofere asistenţă, a declarat miercuri un purtător de cuvânt, citat de Xinhua. China continentală este extrem de îngrijorată de situaţie şi transmite sincera sa simpatie compatrioţilor taiwanezi afectaţi de dezastru, a declarat Zhu Fenglian, purtător de cuvânt al Biroului de afaceri pentru Taiwan din cadrul Consiliului de Stat de la Beijing. Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 grade a zguduit miercuri, la 07:58 (ora Beijingului), zona maritimă din apropierea Hualien din Taiwan, urmat de mai multe replici, potrivit China Earthquake Networks Center. Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 700 au fost rănite în Taiwan, potrivit autorităţilor de la Taipei, în urma acestui cutremur, cel mai puternic care a lovit insula în ultimii 25 de ani, potrivit AFP.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din hunedoara

-
-

14:01

Lumea se schimbă. Trump a convenit cu Putin că războiul din Ucraina se va încheia cu un schimb de teritorii

Preşedintele american Donald Trump a declarat într-un interviu acordat Fox News că a fost de acord cu omologul său rus Vladimir Putin, la discuţiile de vineri din statul american Alaska, că războiul din Ucraina se va încheia cu schimburi de teritorii şi un anumit tip de garanţie de securitate din partea SUA, informează CNN, anunță Digi24. Întâlnire caldă Întrebat de Sean Hannity de la Fox News despre concesiile teritoriale care
Image Description

13:54

Un bărbat handicapat, ucis cu violenţă

Un bărbat din Vulcan, în vârstă de 65 de ani, cu handicap locomotor, a fost ucis cu o violență extremă în pro­pria locuință. Potrivit an­che­ta­torilor, victima a fost agresată fizic și strangulată. Incidentul a avut loc în cursul zilei de 13 august. Principalul suspect în acest caz a fost reținut, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. „În data de 13.08.2025, aflându-se la locuința victimei
Image Description

13:46

Cântecul marelui rapsod Drăgan Muntean va răsuna, din nou, la el acasă

Magdalena Șerban Invitație ,,Vă așteptăm să petrecem îm­pre­u­nă un final de săptămână, mai exact 23-24 august 2025, la Poienița Voinii, cân­te­cul și jocul popular ur­mând să fie urcate pe piedestalul cel mai drag sufletului nostru. Fes­tivalul nu doar că are ră­dăcini în­de­lungate, ci și un răsunet care nu trebuie oprit, vreodată. Drăgan Mun­tean ne definește și este parte din pa­trimoniul nostru cul­tu­ral. Vă aș­tep­tăm cu mare drag”, a transmis primarul
Image Description

13:39

Traficanţii care ascundeau drogurile în pachete cu cafea, trimişi în judecată

„Marfa” era cumpărată din Spania și trimisă în România cu firme de curierat. Pentru a trece nedepistate, drogurile erau ascunde în pachete cu cafea boabe. Cei doi inculpați au introdus în țară peste 6,5 kilograme de droguri. ”În actul de sesizare se reţine, în esenţă, în sarcina inculpatului că la începutul lunii mai 2025 ar fi achiziționat de pe te­ritoriul Spaniei cantitatea de 6595,70 grame de Cannabis (drog de risc),
Image Description

13:18

Un parapantist a rămas blocat pe o stâncă, în zona Măgura Uroiului

Un bărbat de 37 de ani, din Deva, a fost salvat, vineri seara, de echipe ale pompierilor, alpinişti şi salvamontişti după ce, în urma unui zbor cu p­a­ra­pan­ta, a aterizat forţat şi a rămas blo­cat pe o stâncă la o înălţime de apro­ximativ 20 de metri în zona Măgura Uroiului, de lângă oraşul Simeria. Transportat la spital Potrivit Inspectoratului pentru Si­tuaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, echipajele care au intervenit pentru
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:18

- Vrancea - Modificări legislative privind regimul articolelor pirotehnice

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea aduc la cunoștința cetățenilor faptul că, începând cu data de 9 august 2025, au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, prin Legea nr. 92/2025. Noile prevederi stabilesc reguli mai clare privind deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice, în scopul creșterii siguranței publice și prevenirii evenimentelor nedorite. Principalele modificări: 1. Clasificarea articolelor pirotehnice rămâne structurată pe categorii (F1–F4, T1–T2,
Image Description

14:16

- Constanta - FOTO VIDEO Alexandru Mezei, directorul Autorității Navale Române, condus pe ultimul drum. Foștii colegi l-au petrecut în aplauze!

Sluja de înmormântare a lui Alexandru Mezei este oficiată la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. Cortegiul funerar va trece și prin Portul Constanța, locul în care Alexandru Mezei și-a dedicat mare parte din viață și carieră. De asemenea, se va opri în fața ANR, instițuie condusă de Alexandru Mezei. Alexandru Mezei va fi înmormântat la Cimitriul Central din Constanța. Reamintim că
Image Description

14:13

- Gorj - Accident mortal la Orșova

Un accident rutier mortal a avut loc, duminică dimineață, pe DN 6, aproape de gara Orșova. Au fost implicate un autotren, un autocar și o motocicletă. Conducătorul motocicletei, decedat în eveniment, avea 59 de ani și era din județul Mureș. Se pare că el a derapat și a intrat într-un autoturism, aflat pe sensul opus de mers. Și autotrenul, aflat în spatele motociclistului a derapat pentru a evita impactul. La
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
hunedoara WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul hunedoara
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete