Frank Timiș (foto), un antreprenor cunoscut în România mai ales datorită implicării în proiectul de la Roșia Montană, dar și pentru amploarea concesiunilor miniere gestionate în ultimele trei decenii, deține în prezent, indirect dar total, controlul unuia dintre cele mai importante proiecte de metale rare din Groenlanda, relatează Newsweek. Groenlanda cea bogată În vara anului 2019, când fostul președinte american Donald Trump a sugerat ideea achiziționării Groenlandei de către SUA, reacțiile internaționale au oscilat între amuzament și uimire. Totuși, dincolo de aparențele unei glume geopolitice, Groenlanda este extrem de bogată în resurse esențiale pentru viitor: metale rare, pământuri rare, tantal, niobiu – materiale vitale pentru baterii, turbine eoliene, tehnologie militară și digitală. Într-un context global în care marile blocuri economice – SUA, UE și China – caută să își asigure autonomia strategică, accesul la aceste resurse devine mai valoros decât aurul. Controlează proiectul Tanbreez În acest peisaj geopolitic tensionat, apare un nume românesc. Conform unor surse locale, Frank Timiș controlează pachetul majoritar al companiei European Lithium, listată la bursa din Frankfurt. Aceasta, la rândul său, deține aproape 80% din Critical Metals Corp., listată la bursa din New York. Critical Metals este compania care controlează proiectul Tanbreez, unul dintre cele mai mari zăcăminte de pământuri rare din lume. Proiectul Tanbreez beneficiază de o licență completă de exploatare obținută în 2020 și se află în prezent în faza preoperațională, fiind considerat un activ strategic atât pentru Europa, cât și pentru partenerii săi transatlantici. Într-o lume în care dependența de China pentru procesarea acestor metale este tot mai problematică, controlul asupra unei astfel de resurse oferă un avantaj geopolitic major. Are toate aprobările necesare exploatării Tanbreez este localizat în sudul Groenlandei, într-o zonă izolată și acoperită parțial de gheață, expusă condițiilor dure ale Arcticii. Cu toate acestea, zăcământul de eudialit – o rocă bogată în elemente grele rare precum tantal, niobiu, zirconiu – este considerat strategic. Spre deosebire de alte proiecte din regiune care sunt încă blocate birocratic sau în faza de explorare, Tanbreez are toate aprobările necesare și nu se află în proximitatea unor comunități inuite sau în arii protejate, reducând riscul opoziției locale sau al constrângerilor de mediu. Elementele rare grele sunt indispensabile în industrii de vârf: de la generatoare pentru turbine eoliene și motoare electrice, la echipamente medicale, tehnologie militară de ultimă generație și sisteme de rachete. În condițiile în care China deține controlul asupra a peste 80% din capacitatea globală de procesare, proiecte ca Tanbreez sunt percepute ca o alternativă viabilă pentru reducerea acestei dependențe. Mina ar putea funcționa mai multe decenii Estimările sugerează că mina ar putea funcționa timp de mai multe decenii, cu o capacitate de extracție suficientă pentru a alimenta sectoare industriale întregi. Astfel de proiecte, deși rar discutate public, sunt atent analizate de bănci de investiții și pot deveni esențiale pentru securitatea economică globală. În centrul acestui efort se află un om de afaceri român. Groenlanda a devenit un punct strategic nu doar datorită bogăției subsolului său, ci și pentru că este una dintre puținele regiuni unde se poate construi direct infrastructura energetică a viitorului. Prezența lui Frank Timiș în acest spațiu nu este întâmplătoare. De-a lungul ultimelor trei decenii, el a fost implicat în proiecte în regiuni cu risc politic ridicat și guvernanță slabă, de la zăcăminte de fier în Sierra Leone, la gaz în Nigeria sau aur în România. Cine este Frank Timiș Originar din Borșa, Maramureș, Frank Timiș a părăsit România în anii 80 și a ajuns în Australia, unde a intrat în industria resurselor naturale. În cariera sa, a fost legat de proiecte majore în Africa și Europa, implicând aur, petrol, diamante și gaze naturale. În vârstă de 62 de ani, Frank Timiș este o figură controversată, pionier în unele proiecte, dar și subiect al unor anchete sau dispute internaționale. Deși a pierdut mult în unele investiții, în altele a reușit poziționări remarcabile. Tanbreez este, poate, cel mai relevant proiect al său din prezent: o combinație între o resursă esențială, într-o zonă geopolitică sensibilă, într-un moment în care accesul la aceste resurse devine un criteriu de putere globală. Om de afaceri român cu cetățenie australiană este cunoscut pentru discreția sa – nu acordă interviuri, nu caută publicitate, dar numele său apare constant în structurile de acționariat ale companiilor-cheie din industria resurselor. Acționează cu discreție În Groenlanda, nu figurează în comunicatele oficiale, dar este prezent în documentele de licențiere și în structurile corporative care leagă Europa de piețele americane. Nu este singurul care acționează discret, dar este unul dintre puținii care o face constant, pe mai multe continente, de peste 20 de ani. Iar deși nu este prima dată când intră devreme într-o zonă strategică, cazul Groenlandei pare să fie cel mai relevant – pentru că, în prezent, lumea se reconfigurează în jurul metalelor rare și al autonomiei energetice, iar el este deja acolo. Pentru România, este un nume asociat mai degrabă cu controverse decât cu strategie. Dar într-un moment în care discuțiile despre resurse, suveranitate și rolul nostru în lanțurile globale sunt din ce în ce mai aprinse, poate că simplul fapt că un român controlează un astfel de proiect merită o analiză mai atentă, încheie Newsweek articolul. (Libertatea)
Trei tineri sunt bănuiţi că ar fi înţepat rezervoarele unor autoturisme parcate în municipiul Vulcan şi ar fi sustras astfel combustibilul din acestea, cauzând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. „Ieri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan au desfăşurat trei percheziţii domiciliare, în baza unor mandate emise de instanţă, la locuinţele unor tineri bănuiţi de comiterea mai
.
După reorganizarea Romsilva vor rămâne 12 direcții din totalul de 41 și va fi efectuată o scădere de 90% din numărul actual de directori ai Regiei Naționale a Pădurilor, iar acest lucru va duce la economii la buget de 19 milioane lei, a anunțat Diana Buzoianu, la finalul ședinței Executivului, scrie Digi24. Ministra Mediului a prezentat câteva detalii despre proiectul de hotărâre de Guvern care prevede reformarea acestei regii și
.
Hoțul a spart cabinetul avocatului de două ori în decurs de două săptămâni, iar de fiecare dată a plecat cu ce i-a căzut în mână. O sticlă de băutură, chitanțierul avocatului, o pungă de cafea, ori chiar produsele de curățenie. Individul a recunoscut că a spart cabinetul și a dat vina pe băutură. Spărgătorul în vârstă de 49 de ani, cu antecedente penale, a recunoscut comiterea celor două spargeri, dar
.
O amplă oprerațiune a polițiștilor români și britanici a dus la destructurarea unei rețele de infractori din România care acționa în vestul Europei. Membrii grupării ar fi furat din bancomate, în jur de 580 000 de euro. Banii îi investeau în case și produse de lux, scrie Stiripesurse. Investeau în imobiliare Un grup criminal extrem de bine organizat, implicat în fraude la scară largă în Europa de Vest, a fost
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.